„Regele Mihai este cel mai important personaj din România ultimelor decenii”


Imagine

Tabloul oferit de România postdecembristă este complet diferit faţă de cel la care visau revoluţionarii în dramaticele zile ale sfârşitului lui 1989.

Monarhia este singura soluţie viabilă pentru România. Ţara ar arăta  mai puţin coruptă, mai onestă, mai transparentă, mai morală. Oamenii, noi înşine, am fi  mai încrezători în destinul ţării şi în cei care ne conduc.

Nu există un personaj echivalent regelui Mihai. Este rege din naştere, rege pe viaţă. Că are tron sau nu are tron este o discuţie, dar rămâne veşnic rege.

Cine se teme de rege? Toată lumea politica se teme de regele Mihai. Autoritatea lui, experienţa lui, faptul că nu este corupt, că nu a fost implicat în lucruri dubioase, faptul că că are autoritate şi echilibru – pentru că este în afara jocului politic – i-au dat forţă morală. Şi prin faptul că este rege i-a făcut să se teamă de el. Asta pentru că nu poţi să compari legitimitatea lor precară, că au beneficiat de nişte voturi, cu legitimitatea regelui nostru, care este unsul lui Dumnezeu, deci nu poate să fie altceva. El nu se duce să-şi pună la încercare regalitatea prin alegeri.

„Republica noastră de azi este falsă”

România are această tradiţie, de a avea un domnitor, de a avea un tron de la formarea Ţărilor Române în secolul al XIV-lea. De altfel, ce tradiţie este asta pe care ne-au dat-o comunişii? Regele a fost silit să abdice de Gheorghiu-Dej şi de Petru Groza, doi trădători, cozi de topor ale lui Stalin. L-au alungat pe regele nostru legitim la 30 decembrie 1947 pentru că era român. Din cauza aia l-au alungat. Trebuiau instrumente sovietice să vină aici ca să ne distrugă! Asta este republică născută atunci! Republica noastră de azi este falsă. Este o republică uzurpatoare.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s