Regele Mihai spaima politicienilor si a grupurilor de interese.


Imagine

Popularitatea de care s-a bucurat regele Mihai la revenirea sa în ţară, în anul 1992, a surprins guvernarea fesenistă, provocînd îngrijorare electorală printre politicienii puterii. La începutul anilor ’90, ceea ce ştiam despre rolul pe care l-a jucat instituţia monarhică în istoria României se datora doar poveştilor bunicilor. Nu înţelegeam prea bine atunci care erau adevăratele motive pentru care autorităţile politice care au preluat frîiele puterii după 1989, în urma vizitei regelui Mihai din 1992, au decis să îi interzică accesul acestuia în ţară pentru o perioadă de cinci ani. Abia în 1997, în timpul guvernării Convenţiei Democrate, regele Mihai şi-a recăpătat cetăţenia română, permiţîndu-i-se să-şi viziteze ţara. După 19 ani, de cînd lumea politică părea că a înţeles jocul democratic al succesiunii la putere şi cînd anumiţi politicieni au încetat să se mai teamă de o eventuală schimbare a formei de guvernămînt, iată că tema monarhiei este readusă în dezbaterea publică. Regele Mihai este una dintre puţinele personalităţi politice necompromise ale momentului, iar actele sale consemnate în documentele vremii sînt mărturii clare ale verticalităţii morale, ale curajului şi onestităţii sale.

Regele Mihai, împreună cu politicienii care s-au aflat în jurul său, a conştientizat încă de la începutul anilor ’40 pericolul pe care îl reprezentau Uniunea Sovietică şi comunismul bolşevic pentru România. Mărturie în acest sens sînt memoriile cîtorva dintre oamenii politici şi diplomaţi de carieră care i-au fost sfătuitori regelui în momentele politice cele mai dificile ale acestuia şi care au supravieţuit temniţelor comuniste. Locţiitorul mareşalului Palatului, Mocsonyi Stârcea, relata în amintirile sale că „la posturile de radio engleze şi americane se discuta despre faptul că în cazul unei victorii în război a Uniunii Sovietice aceasta ar putea pretinde o ocupare temporară a teritoriului României învinse pînă la plata unor despăgubiri sau sub pretextul «demilitarizării» sau «defascizării».“ Stârcea făcea referire în aceste note şi la o discuţie pe care a purtat-o la un moment dat cu regele Mihai, în cadrul căreia acesta i s-ar fi confesat spunîndu-i că „tatăl său, Carol al II-lea, l-ar fi avertizat într-o scrisoare asupra viitoarei situaţii a României pe care o considera că va fi destul de critică“. Regele şi oamenii politici din jurul său continuau să spere într-un sprijin diplomatic din partea Angliei şi a Statelor Unite. Mocsonyi Stârcea a refuzat să creadă că „anglo-saxonii ar putea permite Moscovei să-şi extindă dominaţia asupra ţării.“

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s