Romania vs Grecia, vanzarea nationala


Grecia își vinde insulele

Insula grecească Spalathronisi, situată în nordul Mării Egeee, în apropierea pensinsulei Halkidiki, va fi vândută prin licitaţie de casa de licitaţii Myro Gallery, din Grecia.

Este pentru prima dată când una dintre multele insule elene este vândută folosind acest procedeu.

Spalathronisi este cea mai mare dintre cele trei insule care formează grupul Spalathronisia. Spalathronisi este numită de localnici Spalathro sau Rosa, iar celelalte două Chteni şi Kolobaro, potrivit portalului Greek Reporter.

“Parte a noilor activităţi ale Myro Antiques House, am început să scoatem la licitaţie insule greceşti. Prima va fi ce mai mare insulă a grupului Spalathronisia”, se arată pe site-ul casei de licitaţii.

În ultima perioadă, mai multe insule greceşti au fost cumpărate de străini, în contextul dificultăţilor economice prin care trece economia elenă.

Astfel, miliardarului rus Dmitri Rîbolovlev, proprietarul clubului de fotbal AS Monaco, a cumpărat în luna aprilie, pentru 100 de milioane de euro, insula grecească Skorpios de la Athina Onassis, nepoata şi moştenitoarea lui Aristotel Onassis.

În martie, presa internaţională a scris că emirul Qatarului, şeicul Hamad bin Khalifa Al Thani, a cumpărat şase insule greceşti din Marea Ionică de la proprietari privaţi, unde vrea să construiască palate pentru cei 24 de copii şi cele trei soţii. Insulele au costat 8,5 milioane de euro, iar tranzacţia a fost perfectată după 18 luni din cauza birocraţiei din Grecia.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s