EUROPA REGILOR.


Imagine

Discursul susţinut pe 25 octombrie de Regele Mihai în Parlament a trezit monarhiştii la viaţă. Pe reţelele de socializare, la colţ de stradă ori în faţa televizoarelor ascultând vorbele Majestăţii Sale, mulţi români s-au declarat, de ziua Regelui, pro-monarhie. GoNews.ro îţi spune câte monarhii mai sunt azi pe bătrânul continent, dar şi cine vor fi monarhii în următoarele decenii.

Ce au în comun Marea Britanie, Andorra, Belgia, Danemarca, Liechtenstein, Luxemburg, Monaco, Olanda, Norvegia, Spania, Suedia şi Vaticanul? Ei bine, aceste 12 ţări europene sunt monarhii. Şapte dintre ele sunt state membre ale Uniunii Europene, iar patru au adoptat moneda euro: Belgia, Olanda, Luxemburg şi Spania (moneda europeană este în circulaţie şi la Vatican).

Monarhul, cel mai adesea, nu exercită decât funcţii de reprezentare, de ordin simbolic. Este cazul Marii Britanii, unde, regina nu are prea multă putere. Însă Elisabeta a II-a a Marii Britanii este consultată în fiecare săptămână de către premier privind afacerile politice ale Regatului. Regina este şi cea care învesteşte premierul britanic.

Simbolul unităţii naţionale

În schimb, regele Belgiei şi-a păstrat puterile. Deţinător al puterii executive federale, regele numeşte şi revocă miniştrii. Are aşadar un rol foarte important în formarea guvernului, care trebuie să obţină încrederea Parlamentului. Regele exercită de asemenea şi putere legislativă federală, respinge sau promulgă legile votate de Parlamentul federal.

În aceste regate, monarhul este suportul unităţii naţionale, mai ales când ţara traversează momente dificile: criză economică, ameninţări externe sau interne ori catastrofe naturale. Un exemplu recent, în Norvegia, regele Harald al V-lea a fost alături de ţara sa după atentatul şi atacul armat care au dus la moartea a 76 de oameni, pe 21 iulie, la Oslo şi pe Insula Utoya.

Monarhiile europene au şi răbufniri republicane. Însă în Marea Britanie, mişcarea republicană a pierdut din popularitatea dobândită la sfârşitul secolului trecut. Astăzi, aproape 70% dintre britanici sunt “ataşaţi” de regalitate, potrivit unui sondaj realizat în aprilie, cu ocazia nunţii dintre Prinţul William şi Catherine Middleton.

MONARHII EUROPEI:

ANDORRA – coprincipe Episcopal Joan Enric Vives I Sicillia

BELGIA – Regele Albert al II-lea

DANEMARCA –Regina Margareta a II-a

SPANIA – Regele Juan Carlos I

LIECHTENSTEIN – Prinţul Alois de Liechtenstein

LUXEMBURG – Marele Duce Henri

MONACO – Prinţul Albert al II-lea

NORVEGIA – Regele Harald al V-lea

OLANDA –Regina Beatrix

MAREA BRITANIE – Regina Elisabeta a II-a

SUEDIA – Regele Carl al XVI-lea Gustaf

VATICAN – Papa Benedict al XVI-lea

Cine vor fi monarhii Europei peste 30 de ani?

Dacă analizăm succesiunea la tron în monarhiile europene, observăm că doar două prinţese vor urma la tron: în Monaco şi Suedia. Interesantă este şi situaţia Olandei. Pentru prima oară în ultima sută de ani va avea un Rege. Marele Duce Henri de Luxemburg este cel mai tânăr monarh din Europa. În plus, cei care sunt numărul 2 în ordinea succesiunii la tron sunt copii. Avem 5 cazuri: Danemarca, Belgia, Olanda, Norvegia şi Spania. Doar moştenitorii la tron din Luxemburg şi Suedia nu sunt căsătoriţi şi nu au copii care să-i urmeze.
ŢARA
MONARHUL ACTUAL
MOŞTENITORUL TRONULUI / ANUL NAŞTERII
VIITORUL TITLU DE MONARH
AL DOILEA ÎN SUCCESIUNEA TRONULUI / ANUL NAŞTERII
BELGIA
Regele Albert al II-lea
Prinţul Philippe (1960)
Regele Philippe I
Prinţesa Elisabeta (2001)
DANEMARCA
ReginaMargareta a II-a
Prinţul Frederik (1968)
Regele Frederik
Prinţul Christian (2005)
LUXEMBURG
Marele Duce Henri
Marele Duce Guillaume (1981)
Marele Duce Guillaume al V-lea
Prinţul Felix (1984)
MONACO
Prinţul Albert al II-lea
Prinţesa Caroline (1958) Prinţesa Caroline I Prinţul Andrea (1984)
OLANDA ReginaBeatrix
Prinţul Willem -Alexander (1967)
Regele Willem al IV-lea
Prinţesa Catharina – Amalia (2003)
NORVEGIA
Regele Harald al V-lea
Prinţul Haakon (1973)
Regele Haakon al VIII-lea
Prinţesa Ingrid Alexandra (2004)
SPANIA
Regele Juan Carlos
Prinţul Felipe (1968)
Regele Felipe al VI-lea
Prinţesa Leonor (2005)
SUEDIA
Regele Carl al- XVI lea Gustaf
PrinţesaVictoria(1977)
ReginaVictoria
Prinţul Carl Philip (1979)
MAREA BRITANIE
ReginaElisabeta a II-a
Prinţul Charles (1948)
Regele Charles al III-lea
Prinţul William (1982)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s