Bulgaria, Slovenia, Macedonia, Croatia sunt tarile est-europene în care, în ultimele luni, au avut si au înca loc proteste de amploare împotriva clasei politice.


Presa internațională observa o cauză comună în spatele manifestațiilor – corupția –

În Bulgaria și Slovenia, protestele au dus la căderea a două guverne de dreapta, însă acum noile administrații nu stau deloc mai bine în ochii celor din stradă. Socialiștii bulgari ar avea șanse minime să revină la putere, dacă s-ar organiza alegeri anticipate în aceasta toamnă, iar social-liberalii care guvernează la Ljbljana sunt văzuți ca ineficienți de 60,7% dintre sloveni. Același sondaj, publicat în urmă cu o săptămână, arată că actuala coaliție din Slovenia nu ar primi la alegeri decât puțin peste 20% din voturi, iar fosta guvernare conservatoare ar obține doar 12,3%.

’’Legitimitatea clasei politice este pusă astăzi sub semnul întrebării pretutindeni în Balcani. Scandalurile de corupţie şi cinismul politic subminează încrederea alegătorilor. Promisiunile electorale sunt nişte glume notorii. Şi fiecare ţară îşi are politicienii ei care, chiar şi foarte întinaţi de diverse cazuri, se agaţă încă de putere’’, scrie cotidianul olandez Trow, citat de Presseurop.eu.

Protestele din Bulgaria, de departe cele mai ample, au intrat deja în cea de a treia lor luna. Izbucnite în iunie, atunci când premierul socialist Plamen Oreșarski a încercat să-l instaleze pe oligarhul de numai 32 de ani Delyan Peevski în fruntea serviciului de informații, protestele urmăresc acum să dea jos guvernul. Bulgarii care ies în stradă nu favorizează deloc opoziția de dreapta. Dimpotrivă, acuză ’’programul nebunesc’’, după cum scrie The Guardian, al fostului guvern al lui Boyko Borisov, de a impune măsuri de austeritate în 2008, atunci când datoria publică a Bulgariei era cea mai mică din UE și când deficitul bugetar era sub pragul de 3%.

Protestele se îndreapta împotriva mafiei și a corupției. Un exemplu îl oferă bulgarii care au ieșit pe străzile Varnei, al treilea oraș ca marime, pentru a protesta împotriva conglomeratului TIM, care controlează 70% din economia orașului, inclusiv infrastructura turistică. Protestele se îndreaptă împotriva lui Peevski și a mamei sale, Irena Krasteva, care controlează prin New Bulgaria Media Group circa 80% din presa de la sud de Dunăre. Bulgarii sunt revoltați împotriva justiției, un studiu al Transparency International arătând că 86% dintre ei nu au încredere în magistrați.

Francesco Checchi, specialist în anticorupție al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Europa, arată, pentru South East European Times, că la originea corupției din Bulgaria stau trei factori. Primul ține de modul în care s-a realizat tranziția economică în Bulgaria, cu favorizarea apariției monopolurilor controlate de elitele politice. Al doilea ține de tranziția democratică, care a asigurat alegeri libere, însă nu și o societate civilă, o presa liberă și transparența procesului administrativ. Iar al treilea motiv tine de faptul că ’’administrația publică este folosită în scopuri politice, al contractelor, slujbelor, iar inițiativele legislative nu urmăresc decât să atragă voturi și sprijin din partea sectorului public.’’

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s