„clasa politică românescă”


Televiziuni aservite unora sau altora dintre partide, dar toate loiale aceluiaşi sistem politico economic care a facilitat atât înavuţirea rapidă a patronilor lor cât şi declinul românesc, au iniţiat adevărăte campanii de promovare a unor politicieni şi partide politice ca soluţii de redresare economica a României şi salvare morală a mediului politic.

Folosindu-se de cel mai important aliat al său, presa audio-vizuală, puterea încearcă să mistifice esenţa acestor indivizi, făcîndu-ne să uităm sau să nu observăm că, tineri s-au mai puţin tineri, aceştia sunt politicieni versaţi, unii dintre ei obisnuiţi să migreze pe la mai toate partidele parlamentare româneşti unde si-au câştigat notorietatea şi poziţiile după ce au trecut teste grele de loialitate faţă de conducerile corupte ale acestora.

Îşi vor da oare românii seama că această clasă politică coruptă mincinoasă şi falimentară, încearcă – încă odată şi pentru a câta oară – să le manipuleze şi controloze opţiunile politice, cu scopul exclusiv de a-şi menţine puterea, privilegiile şi influenţa în societate? Sau, la următoarele alegeri, lipsiţi de alterative viabile, mânaţi de sărăcie, incultură şi nevoia de speranţă, vor ceda din nou în faţa kilogramului de zahăr şi ulei primit în găletuşe vopsite în culorile celor care le-au furat trecutul, prezentul şi viitorul ?

Oare vom fi capabili să ne adunăm energiile şi resursele, atâtea câte ne-au mai rămas, pentru a reseta viitorul acestei naţiuni către progres şi dezvoltare, sau vom continua să cădem până la punctul în care incompetenţa, bolile morale şi trupeşti, incultura şi corupţia devenite cronice se vor combina cu lipsa autoritatăţii instituţiilor statului formând un cocktail exploziv ce va arunca naţiunea în haos?

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s