Tara legilor care limiteaza poporul sa se dezvolte


Codul Rutier, modificat din temelii: Permisul va putea fi suspendat până la patru ani. Cum vor fi determinați șoferii să-și plătească amenzile

Ministrul de Interne Radu Stroe anunță că Legislația Rutieră va suferi modificări importante în această toamnă: neplata amenzilor rutiere în termen de 30 de zile ar putea duce la suspendarea permisului de conducere, iarşoferii care produc accidente grave ar putea rămâne fără permis pentru perioade de până la trei-patru ani.

Codul Rutier, modificat din temelii: Permisul va putea fi suspendat până la patru ani. Cum vor fi determinați șoferii să-și plătească amenzile

Suspendarea permisului pentru neplata amenzii

“(…) actualul regim sancţionator nu îşi atinge scopul de a preveni şi limita încălcarea legii. Prea mulţi conducători auto încalcă legea, considerând fie că amenzile sunt simbolice, fie că pot scăpa de ele fără să le plătească. Vom introduce în lege suspendarea dreptului de a conduce dacă cel care este amendat nu îşi plăteşte amenda într-un termen de o lună”, a spus Radu Stroe, citat de Mediafax. El a arătat că în cazul în care un șofer primeşte o amendă şi nu o plătește în 30 de zile, i se va suspenda permisul până când va face dovada plății respectivei amenzi.

Ministrul de Interne a subliniat că procentul celor care îşi plătesc amenzile rutiere este mai mic de jumătate din totalul celor amendați.

Perioade mai mare de suspendare a permisului

O altă modificare importantă este introducerea unei forme extreme de sancţionare în cazul abaterilor rutiere care stau la baza producerii de accidente grave, soldate cu morţi şi răniţi. Radu Stroe propune creşterea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce.

“Soluţia nu este doar creşterea amenzilor. Ceea ce pregătim noi este un pachet mai complex de măsuri, în care aspectul coercitiv reprezintă numai o mică parte. În fond, ne interesează să reglăm un mecanism care nu îşi produce efectele. Aşa cum ştiţi, în urmă cu câteva luni, am avut o primă discuţie în Guvern şi am decis atunci că numai creşterea amenzilor nu poate fi o soluţie, aşa că am avut, în această vară, mai multe analize cu Poliţia Rutieră şi cu Departamentul Juridic şi intenţionăm să creştem perioada de suspendare a permisului de conducere până la trei sau patru ani pentru cei care accidentează sau omoară oameni conducând sub influenţa alcoolului sau trecând pe culoarea roşie a semaforului”, a continuat ministrul.

El a explicat că principiul pe care MAI îl are în vedere este de a-i elimina din trafic pe şoferii care reprezintă adevărate pericole pentru siguranţa celorlalţi conducători auto şi a pietonilor.

“Şi sperăm că acest principiu va avea efect inclusiv faţă de acei şmecheri ai şoselelor care îşi permit să facă orice, fară a avea nicio problemă. Aşadar, regimul sancţionator se înăspreşte, în principal, pentru câteva situaţii punctuale care reprezintă principalele cauze ale accidentelor grave de circulaţie: alcool la volan, nerespectarea culorii roşii a semaforului, neacordarea priorităţii pietonilor pe trecerea de pietoni, neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată sau conducerea pe contrasens pe autostradă”, a mai spus Radu Stroe.

El a transmis că la nivelul ministerului se lucrează, în paralel, la identificarea unor soluţii legislative care să asigure poliţistului o protecţie şi o încredere mai mare în exercitarea atribuţiilor profesionale.

 

preluare dcnews

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s