Economia politică a monarhiei şi democraţiei şi ideea ordinii naturale


Statul este un monopol teritorial al coerciţiei – o agenţie ce se poate angaja în încălcarea neîntreruptă, instituţionalizată a drepturilor de proprietate şi în exploatarea – sub forma exproprierii, impozitării şi reglementării – proprietarilor legitimi.

Datorită legitimităţii lor, încălcările statale ale drepturilor de proprietate afectează, prin urmare, sistematic preferinţele de timp individuale, în mod diferit şi mult mai profund decât crima. Ca şi activitatea criminală, orice interferenţă statală asupra drepturilor de proprietate private reduce stocul de bunuri prezente al unei persoane şi, astfel, duce la creşterea ratei efective a preferinţei de timp a acesteia.

Aşadar, spre deosebire de crimă, agresiunile statale duc la creşterea simultană a intensităţii preferinţei de timp a victimelor actuale sau potenţiale, întrucât acestea presupun, de asemenea, o reducere a ofertei de bunuri viitoare (scăderea randamentului investiţiilor).

Activitatea criminală, ca acţiune nonlegitimă, are loc cu intermitenţă – tâlharul părăseşte scena cu prada sa, lăsând victima singură. Astfel, crima poate fi abordată prin sporirea cererii individuale de bunuri şi servicii destinate protecţiei , comparativ cu cererea pentru bunuri nonprotecţie, astfel încât să fie restabilit sau chiar mărit randamentul viitor al investiţiei, iar posibilitatea ca acelaşi tâlhar sau altul să reuşească a doua oară să fie diminuată.

Dimpotrivă, uzurparea de către stat a drepturilor de proprietate este neîntreruptă, datorită caracterului său legitim. Agresorul nu dispare din cadru ascunzându-se, ci rămâne la pândă, iar victima nu se ,,înarmează”, ci trebuie sau cel puţin se anticipează, în general, că va rămâne fără apărare. Victimele actuale şi potenţiale ale încălcărilor statale ale drepturilor de proprietate – relevate de vulnerabilitatea neîntreruptă faţă de agresorii lor – răspund asociind în permanenţă tuturor activităţilor productive viitoare un risc sporit şi ajustându-şi sistematic pesimist anticipările privind randamentele tuturor investiţiilor viitoare.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s