Băsescu vinde zăcămintele de cupru in valoare de 5 miliarde Euro cu… 46 milioane…. conform Codului Penal este „subminare a economiei nationale”!


A dat roade insistența cu care Traian Băsescu a ordonat guvernului său să privatizeze și să redeschidă chiar din acest an exploatările miniere la care activita­tea fusese suspendată. Luna trecută guvernul Băsescu-Boc a hotărât să vândă pe nimic cuprul României. 46 milioane euro e prețul cerut de guvern pentru zăcământul de cupru de la Roșia Poieni, cea mai mare rezervă de cupru din Europa, a cărei valoare reală este de 5 miliarde euro.
Ministerul Eco­nomiei condus de inexistentul Ion Ariton a luat act de dorințele stăpânului de la Cotroceni și a demarat la jumătatea lunii octombrie procedurile de privatizare a companiei Cu­pruMin Abrud.
Astfel, Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) – instituție aflată în subordinea Ministerului Economiei, a anunţat că preţul de vânzare al întregului pa­chet de acţiuni (100%), evaluat la a­pro­ximativ 200 de milioane RON, adică aproximativ 46 de milioane euro. O sumă infimă în raport cu valoarea zăcământului de la Abrud care se ridică la 5 miliarde de euro!
Trebuie spus că ministerul lui Ariton nu a făcut nicio precizare referitoare la soarta imenselor datoriile ale companiei. Cupru Min avea datorii, anul trecut, de cel puţin 71,5 milioane de lei că­tre bugetul statului şi de 6,7 mili­oane de lei către furnizorul de elec­trici­tate, pe care le-a eşalonat până în 2016. La fel nu s-a spus niciun cuvânt despre litigiul pe care statul îl are cu fostul concesio­nar al exploatării, litigiu care s-ar putea finaliza cu o despăgubire de 19 milioane de euro, pe care firește că tot sta­tul român o va achita.
Cât despre posibilii investitori money.ro scrie într-un articol publicat acum două zile, că statul român a primit 10 scrisori de intenţie de la companii interesate de CupruMin, printre care şi de la canadienii Barrick Gold, liderul mondial pe producţia de aur, şi Mineco Elveţia, compania care deţine Moldomin, celălalt producător de cupru din România.
Nu trebuie omis încă un aspect extrem de important. Anume că exact ca la Roşia Montană, marea problemă a celor care vor pune mâna pe cuprul de la Abrud va fi legată de protecţia mediului. Exploatarea de la Roşia Poieni este în momentul de faţă o mare amenințare pentru protecția mediului, din cauza celor trei ia­zuri de decantare dezafectate de aproape 30 de ani.
Specialiștii în domeniul mediului spun că dacă se va reuși, așa cum cere Băsescu, privatizarea și redeschiderea rapidă a minei de cupru de la Roșia Poieni, acela va fi semnalul și pentru demararea exploatării aurului de la Roșia Montană de către cei de la Roșia Montană Gold Corporation.
Consultati si materialele grupate sub eticheta:
wikileaks romania basescu mafia
WikiLeaks.ro documente
Anunțuri

Asta doriti: Tara noastra este în continuare condusa de politruci comunisti


In România „europeana“ n-a intrat nimeni, n-a penetrat nimeni, în afara castei vechilor comunisti si a urmasilor acestora. Dosarele informatorilor si ofiterilor acoperiti sunt sub cheie, în mâinile lor. Secretele, afacerile si resursele nationale sunt în buzunarele lor. Învatamântul si bursele sunt controlate tot de „Marea Famiglie“. Iar cine nu face parte din aceasta casta, nu poate accede nici macar într-o functie de directoras. „Caracatita“ comunista s-a perpetuat si s-a extins la toate nivelurile puterii politice si economice. „Famiglia comunista“ este practic stapâna României.

Eroii comunistilor
 – Traian Basescu a recunoscut singur ca a fost membru PCR. Presedintele de astazi al României spunea, alaturi de Nastase, în 2004: „E pacat ca dupa 15 ani de la evenimentele din decembrie ‘89, electoratul român sa nu aiba si alti candidati decât doi fosti membri de partid“ (n.n. – membri PCR). A fost un favorit al puterii comuniste din România.
 – Emil Boc a fost UTC-ist de frunte. A publicat ode în perioada când era student la Filosofie, anul IV, în care preamarea regimul comunist.
– Adrian Severin a detinut mai multe functii în UASCR, ultima fiind cea de sef al Comisiei culturale a Consiliului UASC din Centrul Universitar Bucuresti. 
 – Teodor Melescanu a fost si el membru al Partidului Comunist. Ba mai mult, conform afirmatiilor lui Mircea Raceanu, înainte de 1989, Melescanu a fost ofiter de Securitate, sub acoperire de diplomat. 
 – Octav Cozmânca s-a remarcat ca responsabil cu cadrele, adjunct de sef de sectie si membru în CC al UTC si, ulterior, sef de sector la Secretariatul General al Guvernului (1983-1989). 
 – Antonie Iorgovan a fost membru în Consiliul UASCR si presedinte al Consiliului UASC din Universitatea Bucuresti.
 – Vasile Puscas a fost, înainte de 1989, membru în Consiliul UASCR. Si atunci si acum îi este subordonat lui Ioan Rus, liderul PSD al „gruparii de la Cluj“, care era presedinte al Consiliului UASC din Centrul universitar Cluj-Napoca si membru în Comitetul Executiv al Consiliului UASCR. 
 – Nicolae Vacaroiu a ocupat diverse functii de conducere: 1982-1986 – sef serviciu; 1986-1987- Director adjunct; 1987-1989 – Director al Directiei Sinteza Probleme Financiare, Bancare si de Pret. 
 – Theodor Stolojan. În anii ‘70 , a figurat pe schema Institutului de Economie Mondiala, institutie sub acoperire a fostei brigazi „U“ din cadrul UM 0920. În perioada cât a fost sef al Directiei Operatiuni Valutare din Ministerul de Finante a colaborat cu departamentul AVS din cadrul Compartimentului de Informatii Externe, de unde a fost demis. În 1989 a fost numit consilier personal al fostului ministru al Finantelor, Ion Patan. 
– Mugur Isarescu. Vreme de 19 ani este angajat ca si cercetator principal I, apoi sef de colectiv de cercetare la Institutul de Economie Mondiala din Bucuresti – institutie considerata o adevarata „pepiniera de cadre“ pentru posturile de conducere din România comunista. 
 – Silvian Ionescu. În septembrie 1974 a fost încadrat în cadrul Directiei Generale de Informatii Externe, care pe atunci functiona separat de structurile Securitatii Statului. 
 – Ludovic Orban. Conform propriilor declaratii, tatal sau a fost ofiter de Securitate în perioada neagra si plina de blestematii a acestei structuri de represiune. 
 – Eugen Dijmarescu. Dupa absolvirea facultatii, în septembrie 1971, Dijmarescu este încadrat în functia de cercetator stiintific principal la IME, unde activeaza pâna în anul 1989. În aceasta perioada a avut posibilitatea de a face studii postuniversitare în afara tarii (1973 – seminarul de Studii Americane din Salzburg; 1981 – Brookings Institution; 1985 – Universitatea de Stat din Arizona, Tempe). 
 – Irinel Columbeanu. Omul de afaceri, situat în topul celor mai bogati români, top publicat de revista „Capital“, este fiul lui Ion Columbeanu – un influent functionar guvernamental, care a activat în toate executivele României din vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, pâna în anul 2002. 
 – Ovidiu Tender. Considerat unul dintre cei mai bogati oameni de afaceri ai României, acesta este fiul unui fost ofiter de graniceri care la un moment dat a fost superiorul fostului sef al SRI, Radu Timofte. Mai mult, se pare ca înainte de 1989 tatal lui Ovidiu Tender a avut relatii bune cu Ion Iliescu în perioada în care acesta a fost detasat la Timisoara, fapt care ar explica relatiile postdecembriste dintre omul de afaceri si fostul sef al statului. 
 – Dan Voiculescu. Pentru ca familia sa nu facea parte din nomenclatura comunista, intra în Securitate si ocupa functii de conducere în firma de comert exterior Crescent, ce apartinea serviciului secret. Era cunoscut sub numele de cod „Felix“ si „Mirce“. În 1991, semneaza în calitate de reprezentant al Crescent Commercial Maritime LTD- Cyprus, un contract de asociere cu Universalcoop, în care contributia sa la capitalul social era de 261.250 de dolari. 
 – Radu Vasile – fost prim-ministru în guvernul CDR (1998-1999), fost senator, s-a aflat în grupul de influenta al Zoei Petre. A fost deconspirat ca informator chiar de catre fostul presedinte Emil Constantinescu. Acesta a spus, evident, dupa ce si-a terminat mandatul de la Cotroceni, ca a vazut angajamentul de informator al lui Radu Vasile si ca acesta fusese racolat din cauza unor „bube“ de la dosar. 
 – Sorin Oprescu, senator si ulterior Primar General, este fiul lui Nicolae Oprescu, fost colonel în Directia a V-a, ulterior avansat general, iar mama sa, fost ofiter DIE. Fratele lui Sorin Oprescu, Marius, a fost medic sef al DIE, ulterior SIE. 
 – László Tőkés  este cel care a „salvat“ România de Ceausescu. Înainte de 1989 a fost racolat de serviciile de informatii ungare care au creat si promovat brandul Tokes. 
 – Attila Verestoy. Înainte de 1989, Attila Verestoy a lucrat în Institutul de cercetari chimice condus de Elena Ceausescu. 
 – Bela Marko. Înainte de 1989, Bela Marko a fost unul dintre redactorii de baza ai revistei „Igaz Szo“, revista a filialei scriitorilor comunisti maghiari din România, care aparea la Tg. Mures. A luat un premiu al Uniunii Scriitorilor în 1980. 
– Adrian Paunescu, un apropiat al regimului Ceausescu. 
 – Adrian Cioroianu. În timpul studentiei s-a aflat printre apropiatii grupului de studenti agreat de catre decanul Facultatii, prof. dr. Zoe Petre, în procesul de luare a deciziilor legate de managementul predarii istoriei. Dupa terminarea facultatii a ramas în cadrul acesteia ca asistent al profesorului Lucian Boia, cunoscut pentru opera de demistificare a istoriei românilor, si a fost sustinut pentru a merge la un masterat în istorie, si apoi un doctorat, în Canada (1997). 
– Corneliu Vadim Tudor: Liderul PRM a lucrat înainte de revolutie ca ziarist în presa comunista, la publicatiile „România Libera-Magazin“ si apoi, din 1975, ca redactor la Agerpress, dar si la revista „Saptamâna“. Imediat dupa terminarea facultatii, Vadim Tudor a urmat – în 1975 – cursurile Scolii de Ofiteri de Rezerva din Bucuresti. Apropiat al lui Valentin Ceausescu, Vadim Tudor nu a ratat nicio deplasare a echipei Steaua peste hotare, beneficiind de avantajele protipendadei comuniste.
 – George Copos. Prosper om de afaceri, fost vicepremier în actualul Guvern, din partea Partidului Conservator, fost utecist de vaza, prieten la catarama cu Nicu Ceausescu, mare usecerist (Uniunea Studentilor Comunisti din România), implicat în organizarea Universiadei la Bucuresti. 
 – Rodica Stanoiu. Fost ministru al Justitiei, demisioneaza din partid dupa ce presa a relatat pe larg despre relatia sa cu fosta Securitate, unde a semnat note informative sub pseudonimele „Sanda“ si „Paula“. 
  –Tudor Marcu, fratele lui Corneliu Vadim Tudor, a fost, înainte de Revolutie, ofiter în cadrul Armatei, lucrând la contrainformatii militare. Ulterior, a ajuns deputat în Parlamentul României, iar Ion Iliescu l-a facut general. A fost implicat în scandalul „Tigareta 1“, primul mare caz de contrabanda cu tigari, caz care a ajuns în justitiei dar dosarul a fost solutionat cu neînceperea urmaririi penale. 
– Ioan Talpes a fost ofiter activ în MApN, pâna în 1989, având calitatea de cercetator stiintific la Centrul de Studii si Cercetari de Istorie si Teorie Militara-Bucuresti.
– Mihai Razvan Ungureanu a devenit membru supleant al CC al UTC în 1987, dupa terminarea liceului. 
 – Zoe Petre este fiica academicianului dr. Emil Condurachi, cunoscut ca apropiat al conducerii de partid si de stat a RSR si al organelor de Securitate. Doamna Petre-Condurachi a fost secretara de partid în cadrul Facultatii de Istorie a Universitatii Bucuresti, înainte de 1989. 
 – Trita Fanita este cunoscut ca unul dintre cei mai importanti „oameni de afaceri“ din perioada României socialiste. Relatiile sale foarte apropiate cu familia Ceausescu i-au permis sa participe din plin la operatiunile de aport valutar, în calitate de director la Agroexport, ceea ce i-a atras si o arestare din partea Securitatii. 
– George Cristian Maior, director al SRI, este fiul fostului ministru al învatamântului, Liviu Maior, si ginerele lui Augustin Buzura, fost director al Fundatiei Culturale Române. George Maior este nasul de cununie al baiatului lui Ioan Talpes. 
– Monica Macovei procuror de supraveghere a urmaririi penale, la tribunalele din Bucuresti. A fost acuzata ca ancheta abuziv. 
– Bogdan Olteanu, este nepotul cunoscutei activiste comuniste Ghizela Wass. Având sapte clase elementare, dar si „Stefan Gheorghiu“, aceasta a intrat în partid în 1933, ocupându-se de relatiile externe ale PCR si urcând toate treptele ierarhice. 
 – Virgil Magureanu ( născut Imre Asztalos)  fost rezident al Securitatii, a condus Serviciul Român de Informatii timp de sapte ani. La 29 decembrie 1995, Virgil Magureanu si-a publicat propriul dosar de informator al Securitatii, deschizând voit sau nu „cutia Pandorei“. 
– Varujan Vosganian a fost si el comunist si, daca e sa-l credem pe Liviu Turcu, colaborator al fostei Securitati. Din acest motiv, Varujan Vosganian a fost obligat sa-si retraga candidatura pentru postul de comisar european. 
– Serban Mihailescu a fost un înalt functionar al Guvernului comunist condus de Constantin Dascalescu. 
– Mircea Dan Geoana este fiul fostului sef al Comandamentului Apararii Civile din România, generalul Ioan Geoana. 
– Calin Popescu Tariceanu este fiul vitreg al lui Dan Amedeo Lazarescu, informator al Securitatii, care i-a turnat contra cost, pe fruntasii liberali. 

Theodor Stolojan incearca din rasputeri sa ascunda activitatea sa dinainte de 1989. Care e adevarata fata a vice-presedintelui PDL?. Theodor Stolojan a indeplinit functia de director adjunct al directiei de operatiuni valutare in Ministerul Finatelor, pana in anul 1986. De atunci si pana la revolutia din 1989 a ocupat postul de directorul general al acestei institutii. O directie aflata sub atentia directa a lui Nicolae Ceausescu, fiind sursa de dirijare a valutei dictatorului.

Theodor Stolojan a activat in structurile comuniste detinand chiar functii importante si banoase.
 
Conform atributiilor de serviciu, Stolojan avea sarcina sa avizeze toate operatiunile efectuate prin doua conturi: OV si GP. OV inseamna operatiuni speciale valutare, cont ce apartinea securitatii, iar GP – operatiuni valutare ale fostei gospodarii de partid. Pentru acestea din urma, semnatura sa aparea alaturi de cea a sefului gospodariei de partid. Trebuie spus ca la finele anului 1989 in contul Gospodariei de Partid era inregistrata suma de 139 milioane de USD.

Dupa 1989, Theodor Stolojan a fost implicat in directionarea sumelor care au ramas in acest cont: aproximativ 19 milioane de dolari, dupa achitarea la extern in contul datoriei Romaniei, a 120 milioane de dolari. Cu toate acestea, implicarea presedintelui PLD in acest caz a fost si este tinuta la secret.
Coordonat de colonei
Anterior anului 1986, atat ca director adjunct, cat si ca sef al Directiei Operatiuni Valutare din Ministerul de Finante, Theodor Stolojan a colaborat cu departamentul AVS din cadrul Compartimentului de Informatii Externe. Aici era angajat ca „referent de specialitate” – salariat civil – sub coordonarea coloneilor in rezerva, Andronic si Anghelache. De asemenea, in anii ’70 a figurat si pe schema Institutului de Economie Mondiala, o institutie sub acoperire a fostei brigazi „U” din cadrul UM 0920. Duplicitatea s-a semnalat si peste ani. Astfel, dupa plecarea lui Stolojan la Banca Mondiala (dupa ce a fost premier al Romaniei) au existat unele comentarii privind implicarea sa, in schimbul unor sume de bani si in transmiterea de informatii cu caracter confidential societatii britanice „Solomon Brother”.
„Procuratorul de medicamente”
Din functia detinuta la Directia de operatiuni valutare, Stolojan a fost demis (odata cu ministrul adjunct Vasile Iuga) si repartizat pe o functie de executie: inspector general, la Directia de Venituri ale Statului. Institutie condusa de Nicolae Sandulescu. La momentul demiterii, Theodor Stolojan a suferit o cadere nervoasa, fiind internat o buna perioada de timp la Sanatoriul Predeal. Sunt de notoritate problemele de sanatate ale lui „draga Stolo”, care impreuna cu faptul ca era santajabil datorita trecutului sau comunist l-au facut sa „renunte” la candidatura la functia de presedinte al Romaniei. In favoarea lui Traian Basescu.
Pe de alta parte, persoane care si-au desfasurat activitatea in minister, alaturi de Stolojan au declarat ca acesta pretindea pentru facilitarea schimburilor valutare diverse sume de bani (in lei), operatiunile fiind justificate de comun acord cu persoanele solicitante, prin „procurarea de medicamente”.
Promovat de Roman
In anul 1989, ministrul de Finante Ion Patan l-a numit pe Theodor Stolojan consilier personal, functie detinuta si la momentul Revolutiei. In perioada 23-25 decembrie 1989, Stolojan a fost chemat de catre Petre Roman, fiind numit prim adjunct al ministrului Finantelor, post pe care l-a ocupat in continuare Ion Patan. Dupa retragerea lui Patan, in vara anului 1990, „draga Stolo” a ajuns ministrul Finantelor.
Ca prim adjunct la Finante, Stolojan avea competente asupra tuturor operatiunilor pendinte de societati mixte si plati externe. Aprobarea acestora depindea de semnatura expresa a acestuia. Platile se efectuau prin Banca Romana ce Comert Exterior (transformata in fosta „Bancorex”).
Trafic de influenta marca Stolo
Traficul de influenta practicat de Theodor Stolojan este deja o practica de ani de zile. In afara de celebrele cazuri ALRO Slatina si RAFO, „draga Stolo” a intervenit, cu cativa ani in urma, pe langa Viorel Catarama, Crin Antonescu si Calin Popescu Tariceanu pentru a-l sprijini pe Anghel Sandu, etnic rrom, membru al lumii interlope, in vederea achizitionarii in conditii avantajoase a unei statii de benzina din comuna Daneasa, Judetul Olt. Anghel Sandu a finantat, apoi, cu sume substantiale campania electorala a PNL din anul 2000, avand interesul ca, in eventualitatea in care Theodor Stolojan ar fi fost ales presedinte al Romaniei sa beneficieze de o „acoperire” a afacerilor ilicite in care era implicat.
Un alt personaj apropiat de Stolojan este controversatul afacerist Petre Paul Tardea. In contextul unor demersuri pe langa presedintele PD Gorj, Pantelimon Manta, in scopul pozitionarii pe un loc eligibil pe listele electorale ale Aliantei PNL – PD, acesta a „cotizat” la conducere. El isi exprimase disponibilitatea de a oferi o cotizatie cuprinsa intre 1 si 3 miliarde lei vechi. In particular, apropiati ai afaceristului au declarat ca Tardea a sustinut ca a dat sume suficiente de bani atat lui Valeriu Stoica, cat si presedintelui de atunci al PNL, Theodor Stolojan, pentru a fi nominalizat ca parlamentar de Gorj.
Pe Stolojan il leaga insa mai multe de Tardea. In special datorita afacerilor. Cum ar fi cele cu combustibil. Se vorbeste de o implicare a lui Theodor Stolojan in operatiunile aferente platii la extern efectuate „in avans”, la inceputul anilor 1990, de catre Petre Paul Tardea. Concret, prin facilitarea obtinerii avizelor legale, pentru un import de pacura care nu s-a mai realizat.

Pe surse: Voiculescu va fi condamnat pentru poliţie politică

 
Pe 3 martie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va condamna pe Dan Voiculescu pentru poliţie politică, potrivit surselor Reporter Virtual. Totodată, aceleaşi surse susţin că Voiculescu va fi exclus din USL (Uniunea Social Liberală).
Dan Voiculescu: Am fost obligat să colaborez cu Securitatea
 
Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, va afla pe 3 martie verdictul final al magistraţilor în procesul privind colaborarea sa cu Securitatea.
 
La termenul de judecată de astăzi – ultimul în această cauză, în care Voiculescu a formulat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, care a dat câştig de cauză Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii – Dan Voiculescu a încercat să depună la dosar o cerere de intervenţie în care susţinea că ar fi fost obligat să colaboreze cu Securitatea. Cererea de intervenţie, prezentată de avocatul lui Voiculescu magistraţilor, era susţinută de Constantin Ciubotaru, fost şef al politicianului la Întreprinderea de Comerţ Exterior Vitrocim.
 
 
Mărturia lui Ciubotaru îl disculpa, practic, pe Voiculescu de colaborarea cu Securitatea.
Magistraţii i-au respins însă demersul pe motiv că acesta este tardiv şi nu serveşte cu nimic cauzei. Magistraţii au rămas în pronunţare, urmând să dea verdictul (să pronunţe hotărârea definitivă şi irevocabilă) peste două săptămâni.
În sală s-au aflat una dintre verişoarele lui Voiculescu – stabilită în Germania – și soţul acesteia – despre care preşedintele fondator al PC a dat note informative Securităţii. „A meritat să venim până aici, pentru a-l vedea pedepsit. Facem tot posibilul să fie pedepsit, pentru că așa este corect”, au argumentat aceştia.
Pe 5 februarie anul trecut, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au stabilit, prin decizia lor, că Dan Voiculescu a „turnat” la Securitate, cu numele conspirativ „Felix”. 

Colaborarea lui Dan Voiculescu, sub numele conspirativ „Felix”, cu fosta Securitate a lezat drepturile și libertățile cetățenilor „turnați”. Așa ar putea fi rezumată expunerea de motive a Curții de Apel Bucureşti.

Verdictul Curții de Apel București din 5 februarie 2010, prin care instanța clasa drept „poliție politică” colaborarea cu Securitateta a senatorului Dan Voiculescu, a fost motivat astăzi, prin publicarea motivelor care au convins judecătorii să adopte decizia. 
 
Deși Voiculescu poate contesta decizia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, expunerea de motive indică, în clar, argumentele pentru care Curtea de Apel a confirmat în februarie anunţul CNSAS conform căruia liderul Partidului Conservator a făcut poliţie politică.
 
Anii „Mircea”
Potrivit documentelor prezentate, Dan Voiculescu a fost recrutat, „contrar susţinerilor sale”, în anul 1970. Atunci, numele conspirativ folosit era Mircea.
 
Misiunea sa era strângerea de informaţii despre cetăţeni străini, folosindu-se de poziţia de translator de limbă germană a echipei de hochei a Norvegiei. La acea vreme, s-a considerat că Dan Voiculescu nu şi-a făcut suficient de bine treaba, astfel încât Securitatea a renunţat la el în ’71.
Expunerea de motive a Curții de Apel indică, de altfel, faptul că perioada „Mircea” din cariera de informator a lui Dan Voiculescu nu poate fi considerată ca lezând drepturile persoanelor vizate în note.
 
Anii „Felix”
1973-1975 este perioada „Felix”. În acest interval, Dan Voiculescu a semnat o serie de note referitoare la cetăţeni străini, rude fugite din ţară şi un coleg de muncă. În 1975, s-a renunţat la informatorul „Felix”, deoarece Dan Voiculescu intrase în PCR. Totuşi, averea sa rămânea o mare enigmă pentru comunişti, iar legăturile sale cu exteriorul îl recomandau pentru noi misiuni.

„Pe parcursul anilor, organele fostei poliţii politice au urmărit activitatea reclamantului, informându-se cu privire la caracaterul non-conformist al acestuia, ce se concretiza în legături cu străinii fără a fi comunicate potrivit Legii 23/1971, în încălcarea unor reguli de disciplină cu ocazia deplasărilor în străinătate în cadrul activităţii de comerţ exterior, în ducerea unui trai peste nivelul obişnuit al populaţiei, cât timp avea inclusiv un autoturism străin, imobilul său fiind dotat cu încălzire centrală şi piscină”, se arată în documentul CNSAS.

 
Nota decisivă, despre un coleg de la Vitrocim
O notă din 1977, referitoare la un coleg (L.G.) este cea care atestă că Dan Voiculescu a făcut poliţie politică, potrivit CNSAS şi CAB. Din 1979, Voiculescu însuşi a fost urmărit de Securitate pentru relaţii neoficiale cu cetăţeni străini, într-un dosar ce poarte numele „Dorin”.
Nota care îl incriminează pe Dan Voiculescu are următorul conținut: „Semnalăm de asemenea tendința lui L.G. de a atrage spiritual si material anumiți cetățeni români la fuga din țară sau luarea de poziție revoluționară față de legile țării noastre”.
În timpul audierii din 2006 în fața membrilor CNSAS, Dan Voiculescu s-a apărat spunând că „românii trebuie să rămână să-și facă treaba aici, nu sunt de acord să fugă din țară”.
În perioada 1970-1982, Dan Voiculescu a avut funcţia de şef al Departamentului Comerţ Exterior – Vitrocim, iar între 1982 şi 1992 a fost conducătorul Biroului Bucureşti şi coordonator al proiectelor Internationale – Crescent Commercial& Maritime Ltd. Cyprus.

Inca suntem condusi de comunisti. Aveti dovada.


Fulminanta carieră comunistă a ministrului Apărării

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a omis să-şi treacă în CV-ul expus pe site-ul instituţiei funcţiile politice pe care le-a deţinut în perioada comunistă. Potrivit dosarului său de cadre pe care România liberă vi-l prezintă în exclusivitate, Duşa a fost activist PCR. Dacă şi în ţara noastră ar fi funcţionat o lege a lustraţiei, acesta ar fi fost incompatibil cu funcţia de ministru.

După decembrie 1989, majoritatea demnitarilor care au făcut parte din structurile de conducere ale Partidului Comunist Român şi Uniunea Tineretului Comunist ( UTC/UASCR) şi care au continuat să deţină funcţii şi în noul regim şi-au cosmetizat CV-urile sau şi le-au schimbat pur şi simplu. Un exemplu în acest sens este Ion Iliescu. În toate interviurile şi „who’s who-urile” care l-au avut ca protagonist pe fostul preşedinte, acesta şi-a declinat doar funcţiile pe care le-a îndeplinit pe linie de stat. Astfel, despre perioada în care a deţinut funcţia de prim-secretar al Comitetului Judeţean Iaşi al PCR şi preşedinte al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Iaşi (1974 – 1979), Iliescu afirma cu orice ocazie că în acele vremuri era „marginalizat” de către Ceauşescu în funcţia de primar/preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi. Bineînţeles, în această demnitate, Iliescu nu ar fi putut ajunge niciodată dacă nu ar fi avut şi o funcţie puternică în aparatul de partid, aspect pe care liderul PSD l-a omis întotdeauna.

Un caz asemănător cu cel al lui Ion Iliescu este şi cel al actualului ministru al Apărării Naţionale, Mircea Duşa. În CV-ul postat pe site-ul oficial al instituţiei pe care o conduce, Duşa afirmă că în perioada 1976 – 1986 a fost „funcţionar de conducere” la Consiliul Popular al oraşului Topliţa, iar între 1986 şi 1990 a deţinut funcţia de vicepreşedinte al aceluiaşi organ local al puterii de stat. Duşa nu aminteşte nimic despre calităţile oficiale pe care le-a deţinut în organele de conducere ale PCR şi UTC şi care l-au propulsat în funcţia de viceprimar al Topliţei. Trecutul partinic al ministrului Duşa nu reiese din CV-ul domniei sale de pe site-ul MApN, ci din dosarul de cadre aflat în custodia fostului CC al UTC (vezi Arhivele Naţionale Istorice Centrale).

Cât timp a fost Duşa activist de partid

Astfel, după efectuarea stagiului militar la UM 01709 Miercurea Ciuc (oct. 1974 – febr. 1976), Duşa s-a angajat ca impiegat de mişcare la Autobaza Topliţa din cadrul Întreprinderii de Transporturi Auto Harghita, iar după câteva luni de zile s-a transferat la Consiliul Popular al oraşului Topliţa, în funcţia de tehnician proiectant la Compartimentul de arhitectură şi sistematizare. Aici a fost ales în funcţia de secretar al Biroului organizaţiei UTC din cadrul Consiliului Popular pe care a ocupat-o timp de 4 ani (iun. 1976 – 1980).

În 1978, când avea 23 de ani, Duşa a fost primit în PCR, iar doi ani mai târziu a fost trimis la perfecţionare la Şcoala interjudeţeană de partid Bacău pentru a urma un curs UTC de două luni. Datorită absolvirii cu rezultate bune a acestui curs, în decembrie 1980, Duşa a fost promovat în funcţia de secretar al Comitetului orăşenesc Topliţa al UTC (numirea în această funcţie s-a făcut cu avizul Secretariatului Comitetului Judeţean Harghita al PCR), fiind cooptat totodată şi în rândul membrilor Comitetului Judeţean Harghita al UTC. Şefii UTC-ului de la Bucureşti au fost mulţumiţi de prestaţia lui Duşa ca şef al tinerilor comunişti din oraşul Topliţa şi, după un an de zile (dec. 1980 – nov. 1981), au decis să-l promoveze în funcţia de instructor teritorial al CC al UTC, având o retribuţie tarifară lunară de 3.350 de lei (deşi la acea dată nu avea studii superioare, ca lucrător politic, Duşa câştiga cât un medic chirurg cu ani buni vechime).

Pe acest post a rămas până la 1 august 1983, atunci când Duşa a fost avansat ca activist de partid la Comitetul Judeţean Harghita al PCR, mai precis instructor al Comitetului orăşenesc de partid Topliţa. Ultimul document cu care se încheie dosarul de cadre al lui Duşa este o adresă din 1 august 1983 a Cancelariei CC al UTC către Secţia organizatorică a CC al UTC, privind decizia de eliberare din funcţia de instructor al CC al UTC.

Mai mult ca sigur că, o dată cu promovarea lui Duşa ca activist PCR, resortul de cadre al CJ Harghita al PCR i-a întocmit un nou dosar de cadre, care în zilele noastre este posibil să se regăsească în custodia filialei Harghita a Arhivelor Naţionale ale României.

Contactat de ziarul România liberă, Mircea Duşa a recunoscut că a deţinut funcţii pe linie de partid şi a precizat că din funcţia de instructor al Comitetului orăşenesc a fost promovat viceprimar. „După aceste funcţii, am devenit viceprimar al oraşului Topliţa. Nu mai reţin cât câştigam în acea perioadă”, a declarat ministrul Apărării.

(Text realizat cu ajutorul ONG-ului Miliţia Spirituală)

Cariera politică a ministrului Apărării

Mircea Duşa a deţinut diverse funcţii în cadrul Consiliului Popular al oraşului Topliţa: şef serviciu (1976-1986); vicepreşedinte (1986-1990); viceprimar (1990-1996); primar (1996-2000).

A fost prefectul judeţului Harghita între anii 2001-2004; este membru al PSD şi preşedintele Organizaţiei Judeţene Harghita PSD din 1996; în perioada 1996-2001, a ocupat funcţia de prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Oraşelor din România; în 2004 a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr. 21 din Harghita, pe listele Uniunii Naţionale PSD-PUR; vicepreşedinte al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor; din 2012, ministru al Apărării.

preluare romanialibera.ro

Adevaruri ascunse


Societatea trebuie sa reactioneze, oamenii nevinovati au suferit datorita manipularii celor care au pus mana pe Romania.
Justitia de dupa 1989 a refuzat si refuza sa-si faca datoria pentru a demonstra ca traim intr-un stat de drept si democratic.
Tot ce se intampla acum in Romania este efectul si urmarea , continuitatea acestor fara de legi.

Lupta pentru putere.


Imediat dupa preluarea puterii, asistam la o acerba lupta pentru controlul absolut, purtata de Gheorghiu-Dej, in afara oricarei reguli democratice. Prima victima, in 1946, a constituit-o fostul conducator comunist din anii celui de-al Doilea Razboi Mondial, Stefan Foris. A urmat fostul ministru de jus­titie, Lucretiu Patrascanu. Ideolog comunist scolit in Occident, acesta putea deveni oricand un contracandidat pentru Dej, fapt ce nu i-a fost iertat niciodata. Arestat din 1948, a fost tinut in izolare si anchetat dur pentru a recunoaste acuzatii fanteziste vizand tradarea sa. Dupa moartea lui Stalin, Gheorghiu-Dej decide suprimarea lui Lucretiu Patrascanu, executat in 1954, cu atat mai mult cu cat noul lider sovietic, Nikita Hrusciov, initiase un plan de destalinizare partiala, vizand, pentru inceput, debarcarea vechilor conducatori din tarile satelizate Moscovei. In 1952, cu sprijinul lui Stalin, Gheorghiu-Dej ii inlaturase pe Ana Pauker, Vasile Luca si Teoharie Georgescu, in fapt o grupare formata la varful PCR, dupa 1944, care se afla in rivalitate cu liderul atotputernic. O alta etapa a luptei pentru putere s-a desfasurat in 1957, cand au fost indepartati doi dintre apropiatii lui Dej, Miron Constantinescu si Iosif Chisinevschi. Demn de remarcat este faptul ca aceste eliminari, soldate cu arestari si executii (Lucretiu Patrascanu) sau condamnari pe viata (Vasile Luca), au fost urmate de altele, mult mai numeroase, la toate nivelurile vietii de partid.

Moartea lui Stalin, in 1953, si noua orientare a lui Hrusciov determina o schimbare si in Romania. Se incearca o cale proprie de construire a socialismului, care duce la o relativa distantare fata de Moscova. In anul 1958 s-a obtinut retragerea trupelor sovietice din Romania. In cele din urma, insa, unda destalinizarii a ajuns si la Bucuresti. Problema lui Gheorghiu-Dej era sa continue programul stalinist, ceea ce a si decis Congresul al III-lea al PMR. Pentru prima oara, in anii ’60 a inceput sa se vorbeasca de autonomie, independenta si neamestec in treburile interne, comunismul fiind asociat cu valorile nationale. La capatul unor negocieri care s-au purtat de la Bucuresti la Beijing si de aici la Moscova, liderii PMR au dat publicitatiiDeclaratia din aprilie 1964, prin care se pronuntau impotriva hegemoniei sovietice, pentru independenta si egalitate, pentru neamestec si pentru cooperare in spiritul avantajului reciproc. Ca sa arate ca noua orientare nu este doar formala, autoritatile comuniste au eliberat mii de detinuti politici si a fost initiat un vast program de reconsiderare a valorilor nationale, fiind readusi in prim-plan mari oameni de cultura complet ignorati pana atunci. Relativa relaxare a represiunii, care a atras de partea comunistilor destule adeziuni, n-ar fi trebuit sa induca in eroare pe nimeni, deoarece nimic esential nu se schimbase in structura politica a sistemului.

Colectivizarea si lumea satului. La 23 martie 1945, guvernul Petru Groza legifera noua reforma agrara, prin care erau expropriate 1.468.946 ha (a noua parte din suprafata agricola a tarii), cu care erau improprietarite 917.777 familii de tarani. Fostii proprietari isi puteau pastra, deocamdata, doar 50 ha de teren. Aceasta masura, cu care erau de acord toate partidele, a urmarit un scop mai curand politic decat economic: inlatu­rarea marilor proprietari de pamant, incercandu-se astfel o atragere a taranimii de partea comunistilor. Plenara CC al PMR din 3-5 martie 1949 a decis transformarea socialista a agriculturii, altfel spus, lichidarea completa a micii proprietati rurale prin colectivizarea agriculturii dupa model sovietic. In rezolutia acestei plenare se afirma: „politica noastra fata de taranime trebuie sa fie clara: ne sprijinim pe taranimea saraca, strangem alianta cu taranimea mijlocasa si ducem o lupta neintrerupta impotriva chiaburimii”. Acum au luat nastere, dupa modelul sovietic al colhozurilor, gospodariile agricole de stat (GAS), cooperativele agricole de productie (CAP), precum si „intovarasirile”, ca forma intermediara, intre cele doua forme de proprietate. Cu toata campania de amenintari, intimidari si abuzuri comise pentru a convinge micii proprietari rurali sa-si cedeze pamanturile, rezistenta taranimii la colectivizare a fost mare. Pentru realizarea colectivizarii, dupa anul 1953, autoritatile comuniste au facut apel la organele de represiune, justitie, administratie si la un urias aparat de propaganda, in scopul convingerii taranilor de „binefacerile” sistemului comunist in agricultura, metodele dure alternand cu diferite promisiuni. Aceasta politica, de brutalitate si concesii temporare, a fost dublata de o continua presiune fiscala, in privinta platii cotelor, din ce in ce mai mari, si de masuri punitive. La 27 aprilie 1962, Gheorghiu-Dej anunta oficial incheierea procesului de colectivizare a agriculturii, 3.201.000 de familii din mediul rural fiind incadrate in structuri colectiviste, ceea ce reprezenta circa 96% din suprafata agricola a tarii. Consecintele sociale pe termen lung au fost nefaste, determinand un adevarat „exod rural” (migratia masiva a taranilor spre orase). In acelasi timp, concentrarea pamantului a creat premise pentru modernizarea agriculturii.

O societate controlata. Fiecare moment din viata unui locuitor al Romaniei era supravegheat de institutiile statului, iar inregimentarea politica era instituita de la varste fragede. Astfel copiii din gradinite erau cuprinsi intr-o organizatie politica specifica, numita „Soimii Patriei”, prin care erau educati in spiritul devotamentului fata de partid si conducatorul acestuia. De la varsta de sapte ani, elevii deveneau, fara exceptie, membri ai Organizatiei Pionierilor, care urmarea aceleasi scopuri de manipulare si control. Costumele obligatorii ale organizatiilor de copii indicau, de asemenea, tendinta de anihilare a personalitatii si uniformizare a membrilor societatii. La 14 ani, pionierii treceau intr-o noua etapa sociala si politica, devenind membri ai Uniunii Tineretului Comunist (U.T.C.) pregatindu-se pentru a deveni „oamenii noi” pe care regimul dorea sa ii creeze. Dupa varsta de 18 ani, adultii puteau fi membri ai Partidului Comunist Roman sau, in functie de locul de munca, erau incadrati in organizatiile sindicale aflate, de asemenea, sub controlul P.C.R. Viata privata era supravegheata indeaproape, prin masuri care lezau adeseori demnitatea umana, asa cum au fost cele privind controlul nasterilor. Alimentatia populatiei era stabilita prin masuri „rationale”, instituite prin legi speciale. Munca „voluntara” sau „patriotica” in folosul statului era, de fapt obligatorie, fiind reglementata la un anumit numar de zile pe an. Construirea marilor cartiere de locuinte din zonele urbane, dincolo de necesitatea de a asigura adapost pentru masele de muncitori, era si o forma de a tine sub supraveghere, in spatii limitate, un mare numar de persoane, in vreme ce distrugerea unor sate si comasarea fortata a locuitorilor in centre rurale, practicata in anii ’80, a urmarit acelasi scop.

 

Ce eveniment important sărbătorește azi Casa Regală a României


Ziua de 21 septembrie este una cu semnificație specială pentru Casa Regală a României. La această dată, în 1996, Principele Radu al României s-a căsătorit cu Principesa Margareta.

Ce eveniment important sărbătorește azi Casa Regală a României – VIDEO

Iată mesajul postat pe pagina de Facebook a Principelui Radu, împreună cu imagini de la eveniment:

Șaptesprezece ani de la căsătoria noastră

Astăzi, sâmbătă 21 septembrie 2013, Principesa Moștenitoare și cu mine împlinim șaptesprezece ani de căsătorie. La 21 septembrie 1996, departe de casă, în Biserica Ortodoxă de la Lausanne, era oficiată, la ora 11, ceremonia de căsătorie, în prezența Majestăților Lor și a părinților mei. Mitropolitul Ortodox Damaskinos, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, a oficiat căsătoria, secondat de părintele Adrian Diaconu, titularul parohiei ortodoxe române de la Lausanne.

Au luat parte Familiile Regale ale Luxemburgului, Spaniei, Franței, Greciei, Iugoslaviei, Austriei, Iranului, Italiei, Portugaliei. Au fost prezenți zeci de români, care au făcut eforturi considerabile pentru a petrece evenimentul, alături de noi, în Elveția. O echipă temerară de televiziune, condusă de Dana Deac, a făcut filmul evenimentului