Ordinul “Mihai Viteazul”, lăsat să moară de Băsescu și MApN. Cum dispare cea mai importantă decorație militară a României


Ignoranța, nepăsarea sau chiar interesul autorităților pot duce la moartea celei mai importante decorații de război a României, Ordinul “Mihai Viteazul”. În lupta sa cu Regele Mihai și Casa Regală, Traian Băsescu i-a ignorat pe membrii Ordinului “Mihai Viteazul”, cu toate că legea îl obligă pe șeful statului să le acorde o atenție deosebită acestora. La rândul lor, miniștrii Apărării Naționale au evitat, pe rând, să propună spre a fi decorați cu Ordinul “Mihai Viteazul” pe militarii români, preferând să-i propună pentru conferirea altor decorații, cu însemne de război. Cancelaria Ordinelor se scuză, spunând că Ordinul “Mihai Viteazul” este o decorație de război, ce nu poate fi conferită pe timp de pace, scuză contrazisă tocmai de lege. Însă România are trupe dislocate pe câmpuri de luptă, în Irak și Afganistan. Mai mult, prin lege se stabilește că Ordinul “Mihai Viteazul” se poate acorda și pe timp de pace.

Toate aceste lucruri pot duce, voit sau nu, la moartea celei mai importante decorații de război pe care o poate conferi statul român. Iar ca tabloul să fie complet, deși ordinul a fost instituit de Regele Ferdinand, simbolurile regale au fost eliminate de pe însemnul Ordinului militar de război “Mihai Viteazul”. DC News vă prezintă, cu ocazia zilei de 26 septembrie, în care a fost instituit Ordinul “Mihai Viteazul”, povestea celei mai importante decorații de război a României.

Băsescu a uitat de Ordinul “Mihai Viteazul”, odată cu ruptura de Regele Mihai

Președintele statului este obligat de lege ca, în fiecare an, la data de 8 noiembrie, să organizeze o ceremonie dedicată membrilor ordinului. La “Te Deum” și recepția ulterioară este obligatorie prezența șefului statului. Potrivit site-ului Administrației Prezidențiale, Traian Băsescu a organizat în cele două mandate un singur “dejun oferit cu prilejul «Zilei Ordinului Mihai Viteazul»”. Acesta a avut loc la 7 noiembrie 2005, iar la ceremonie a luat parte și Regele Mihai. Coincidență sau nu, anul 2005 a fost cel în care șeful statului “s-a dezis” de Regele Mihai și de monarhiștii care l-au ajutat să câștige alegerile din 2004.

Legea 29/2000. Art. 49: Cu prilejul zilei fiecărui ordin naţional, precum şi cu prilejul zilei Ordinului militar naţional “Mihai Viteazul”, preşedintele României organizează, prin grija Cancelariei Ordinelor, un “Te Deum“, urmat de o recepţie, la care vor participa: preşedintele României, cancelarul ordinelor, cavalerii ordinului naţional respectiv în grade superioare (Colan, Mare Cruce, Mare Ofiţer şi Comandor), precum şi ultimele două promoţii ale gradelor de Ofiţer şi Cavaler.

Legea 327/2003. Art. 11: Ziua Ordinului Mihai Viteazul se sărbătorește la data de 8 noiembrie, Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, printr-un ceremonial conform art. 49 din Legea nr. 29/2000.

Lege vs autorități 

Am întrebat la Cancelaria Ordinelor de ce nu se încearcă salvarea Ordinului “Mihai Viteazul” prin decorarea cu această distincție a celor care dau dovadă de acte de eroism pe fronturile de luptă unde România are trupe militare. Consilierul prezidențial Gheorghe Angelescu ne-a răspuns:

“Șeful statului acordă decorații cu însemn de război, la propunerea ministrului Apărării Naționale, în temeiul Legii nr. 517/2003.

(…) Amintesc faptul că Ordinul «Mihai Viteazul» se poate acorda pentru fapte de arme sau de comandament cu totul excepționale, care însă, potrivit acestui act, presupun ca Romania să se afle în stare de război. Aceasta face ca, deși militarii români s-au evidențiat în ultimele decenii în teatrele de operații internaționale, uneori chiar cu prețul sacrificiului suprem, aceștia să nu poată primi Ordinul «Mihai Viteazul»”.

Însă Legea 327/2003 îl contrazice pe Angelescu, arătând că Ordinul “Mihai Viteazul” poate fi acordată “pe timp de război sau în misiuni sub jurisdicția unor organisme internaționale la care statul român este parte”. Mai mult, aceeași lege spune că decorația poate fi conferită și pe timp de pace.

Legea 327/2003. Art. 1. Alin (2): Ordinul Mihai Viteazul este cea mai înaltă decorație militară de război ce se acordă ofițerilor și unităților militare, pe timp de război sau în misiuni sub jurisdicția unor organisme internaționale la care statul român este parte, pentru fapte de arme sau acțiuni de luptă cu totul excepționale.

Legea 327/2003. Art. 1. Alin (3): Ordinul Mihai Viteazul se poate conferi pe timp de pace unor ofițeri și unități militare care participă la misiuni sub jurisdicția unor organisme internaționale la care statul român este parte, numai în cazuri cu totul excepționale, pentru acțiuni de mare amploare și cu cotă de risc ridicat.

Pe lângă legea 327/2003, mai avem și Legea 517/2003, care spune că decorațiile de război pot fi conferite în cazul “participării la acţiuni de luptă comune cu militari ai altor state, sub mandatul unor organisme sau coaliţii internaţionale la care România este parte”.

Legea 517/2003. Art. 1. Alin (2): Decoraţiile de război se pot conferi militarilor români şi unităţilor militare române, în cazul:

  • a) antrenării României într-un război declarat cu alte state;
  • b) unei agresiuni armate îndreptate împotriva României;
  • c) participării la acţiuni de luptă comune cu militari ai altor state, sub mandatul unor organisme sau coaliţii internaţionale la care România este parte.

 

Am încercat să aflăm de la Ministerul Apărării Naționale de ce nu sunt propuși șefului statului spre decorare militari români răniți pe fronturile din Irak sau Afganistan. Asta în condițiile în care, miniștrii Apărării Naționale au trimis de-a lungul timpului către președinte mai multe propuneri de militari ce au fost decorați, spre exemplu, cu Ordinul Național “Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemn de război, în urma faptelor săvârșite sau a întâmplărilor la care au luat parte pe fronturile din Irak sau Afganistan.

Chiar luni, după ce doi militari români au murit pe frontul din Afganistan, ministrul Apărării Naționale Mircea Dușa a înaintat președintelui Traian Băsescu propunerea de decorare a celor doi ofițeri post-mortem cu Ordinul Național “Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Iată unul dintre multele exemple de ofițeri eligibili spre a fi decorați cu Ordinul “Mihai Viteazul”:

– Daniel-Cătălin Trefaş, rănit în 2011 în timpul executării unei misiuni în Afganistan – a fost înaintat din gradul de sublocotenent în gradul de locotenent și decorat cu Emblema “Onoarea Armatei României” cu însemn de război.

————

UPDATE: Răspunsul MApN, primit ulterior publicării articolului a fost: 

“Ordinul Mihai Viteazul poate fi conferit ofițerilor pentru fapte de arme sau de comandament cu totul excepționale, definite în art. 1, alin. (2) din Regulamentul privind conferirea decorațiilor de război, anexă la Legea nr. 517 din 28 noiembrie 2003 privind conferirea decorațiilor de război (publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 10 decembrie 2003).

Eroii militari prezentaţi pe pagina din Internet a Ministerului Apărării Naţionale au fost decoraţi post-mortem de Preşedintele României, la propunerea ministrului apărării naţionale, cu Ordinul Steaua României, conform prevederilor aceluiaşi regulament, art. 15, alin. (2)“.

De asemenea, cei de la MApN ne-au confirmat că “pe durata mandatului său la Ministerul Apărării Naţionale, domnul Mircea Duşa nu a înaintat nicio propunere de conferire a Ordinului Mihai Viteazul”.

————

Istoricul Ordinului “Mihai Viteazul”

Ordinul “Mihai Viteazul” a fost instituit de regele Ferdinand, la numai cinci săptămâni după intrarea României în Război, prin Înaltul Decret nr.2968 din 26 septembrie 1916, și ratificat prin Înaltul Decret nr. 3249 din 21 decembrie același an, potrivit datelor prezentate pe site-ul Cancelariei Ordinelor.

Ordinul militar de război “Mihai Viteazul” este organizat pe trei clase și a devenit cea importantă distincţie care se putea conferi ofiţerilor pentru fapte de bravură sau eroism.

În cuprinsul aceluiaşi decret de instituire, se stipulează şi că Medalia “Virtutea Militară de război” este rezervată exclusiv gradelor inferioare, pentru fapte de bravură deosebite, pentru fapte de arme meritorii acordându-se Medalia “Bărbăţie şi Credinţă” cu spade. S-a hotărât ca cele două ordine menţionate – acordate pentru fapte de arme – să aibă panglica Medaliei “Virtutea Militară”, ceea ce sporea prestigiul respectivei distincţii.

Forma însemnului este crucea treflată din metal auriu emailată în albastru.

Clasa I-a sub forma de placă avea dimensiunea crucii de 60 mm având încrustate pe brațul vertical coroana regală, cifrul regelui Ferdinand. Se purta pe partea stângă a pieptului.

Clasa a II-a avea aceleași dimensiuni ale crucii, pe avers având încrustate pe brațul vertical coroana regală, cifrul regelui Ferdinand, iar pe revers, în centru, anul 1916. Crucea era surmontată de coroana regală de care, printr-un inel se prindea panglica de culoare vișinie, lată de 37 mm cu margini aurii de 3 mm. Ordinul clasa a II-a se purta atârnat de panglică la gât.

Clasa a III-a avea crucea de 40 mm, pe avers și revers, cu aceleași încrustații ca la clasa a II-a și se prindea de panglică printr-un inel. Se purta atârnat pe partea stângă a pieptului. Atunci când ofițerii purtau pe piept și alte decorații, Ordinul Mihai Viteazul era dispus primul din stânga.

De-a lungul timpului, forma însemnului corespunzător Ordinului Mihai Viteazul a suferit mai multe modificări:

În 1941, ordinul militar de război “Mihai Viteazul” va avea un însemn modificat faţă de cel iniţial (model 1941). Pe revers, se menţinea cifra încoronată a regelui Ferdinand şi anul instituirii, 1916, în timp ce pe avers era cifra încoronată a regelui Mihai I şi anul “1941″. Acest ordin se acorda doar pentru fapte încadrate în categoria 1.

Prin Decretul Regal nr. 1935 din 18 octombrie 1944 a fost instituit noul model al ordinului, denumit “Mihai Viteazul cu spade” şi s-a închis vechiul ordin, md. 1916. Toate viitoarele decorări se vor face numai cu noul model, care are pe avers cifra încoronată a regelui Mihai, iar pe centrul reversului, data “1944“. Între braţele crucii erau plasate două spade încrucişate.  la fel ca la toate celelalte ordine cu însemne “de război”.

Primul Război Mondial

În Primul Război Mondial, Ordinul “Mihai Viteazul” a fost extrem de “greu de obținut”: numai 314 ofiţeri români au fost decorați cu această distincție, dintre care mulţi au primit-o “post-mortem” sau în urma unor răni grave survenite în timpul luptelor. Astfel că, Ordinul “Mihai Viteazul” a devenit un adevărat simbol al eroismului şi al capacităţii de comandă, fiind una din cele mai rare şi mai prestigioase decoraţii în timpul Primului Război Mondial.

Perioada interbelică

Cu puţin timp înaintea morţii sale, în iunie 1927, Regele Ferdinand va promulga legea prin care se acordă o serie de avantaje materiale ofiţerilor decoraţi cu Ordinul “Mihai Viteazul” (împroprietărirea cu loturi de 25 ha teren agricol şi 500 mp în localităţile de domiciliu pentru construcţia de locuinţe şi călătorii gratuite la clasa I pe C.F.R., N.F.R. şi S.M.R.).

În ierarhia ordinelor de război stabilită în 1939, sub domnia Regelui Carol al II-lea, Ordinul “Mihai Viteazul” continua să fie principala decorație de război.

În 1941, generalul Antonescu, în calitatea pe care şi-o asumase de Conducător al Statului, a iniţiat modificarea esenţială a prevederilor anterioare printr-un nou Regulament al decoraţiilor conferite pe timp de război.

Conform acestuia, militarii puteau fi decoraţi pentru 3 categorii de fapte, şi anume:

  • 1.      fapte de arme cu totul excepţionale;
  • 2.      a) fapte de arme deosebite;
  •          b) efectuarea de servicii excepţionale pe câmpul de luptă;
  • 3.      a) fapte de arme obişnuite;
  •          b) efectuarea de servicii deosebite.

Pentru fiecare din aceste categorii de fapte erau precizate ce ordine sau medalii se puteau conferi, gradele şi clasele distincţiilor fiind în funcţie de gradul militar şi de nivelul de comandă avute de cel decorat şi de cel care făcea propunerea de conferire.

În ciuda modificărilor aduse de Ion Antonescu, Ordinul “Mihai Viteazul” rămâne cea mai importantă decorație cu care puteau fi decorați militarii României în timp de război.

Al Doilea Război Mondial

Ca şi în Primul Război Mondial, Ordinul “Mihai Viteazul” a fost cea mai importantă şi rară recompensă. Cu modelul 1941 al ordinului au fost decoraţi 821 de generali şi ofiţeri români, din care nu mai puțin de 263 – adică peste 32% – de decorații au fost oferite “post mortem”. Pentru luptele de pe frontul de vest, recompensate cu modelul 1944, au fost decoraţi 486 de ofiţeri români, din care 159 – peste 32% – “post mortem”.

Asemenea Primului Război Mondial, o serie de unităţi şi mari unităţi militare au fost decorate cu acest ordin:

  • – modelul 1941 în clasa a II-a – 13 de unităţi;
  • – modelul 1941 în clasa a III-a – 73 de unități;
  • – modelul 1944 în clasa a III-a – 45 de unităţi şi mari unităţi;

Conferirea Ordinului “Mihai Viteazul” cu spade s-a făcut – cu intermitenţe – şi după război, până în decembrie 1946. Majoritatea drapelelor (35) au fost decorate în februarie 1947, iar cu ocazia Zilei Victoriei de 9 mai 1947 au mai fost decoraţi încă doi generali sovietici. Deşi mai fusese înaintată o serie de propuneri pentru Ordinul “Mihai Viteazul”, acesteia nu i s-a mai dat curs de către noile autorităţi militare, o situaţie similară fiind semnalată şi pentru celelalte ordine.

Însemnele regale, înlocuite

Prin Anexa 1 a Legii 327/2003 se decide modificarea radicală a însemnelor Ordinului “Mihai Viteazul”: Pe avers, în centru, este aplicată o acvilă aurită, ținând în cioc o cruce ortodoxă, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan și având pe piept armele României. Pe revers, la capetele brațelor orizontale apar cu cifre aurite anii: “1916″ și “2000″, reprezentând date istorice privind Ordinul “Mihai Viteazul”.

Au fost menținute cele trei clase ale ordinului, aşa cum au fost şi în trecut, dar s-a adăugat clasei I o stea, asemănătoare celei a gradelor înalte de la celelalte ordine. Motivația aceste modificări este reprezentată de faptul că simplul însemn prins sub formă de broşe – aşa cum era el la toate modelele anterioare – era lipsit de “fastul” cuvenit celei mai importante decoraţii de război care se poate conferi de către statul român, mai ales în perspectiva unei posibile acordării a acestuia unor înalţi comandanţi militari străini.

Cea mai importantă decorație militară de război a României, pe cale de dispariție

După cum se poate observa în fotografia din 2005, numărul celor decorați cu Ordinul “Mihai Viteazul” nu depășea atunci 25 de persoane. Cum în ultimii ani nu a fost nimeni decorat și există posibilitatea ca unii dintre cei decorați să fii decedat între timp, numărul ofițerilor care dețin Ordinul “Mihai Viteazul” este în scădere. Astfel că există posibilitatea ca în câțiva ani, dacă MaPN și președintele României vor continua pe aceeași linie, Ordinul “Mihai Viteazul”, cea mai importantă decorație militară de război a României, să moară.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s