Acelasi pumn in gura cetatenilor dupa ce se vad la putere.


Şedinţă de urgenţă la Ministerul de Interne. Stroe: Manifestațiile trebuie să respecte legea, de voie și de nevoie! Intimidare, teama si amenintarea cu represalii impotriva cetatenilor care nu mai suporta magariile din aceasta tara.

Şedinţă de urgenţă la Ministerul de Interne. Stroe: Manifestațiile trebuie să respecte legea, de voie și de nevoie!

Organizatorii mitingurilor din București și din țară trebuie să respecte legea, iar aceste manifestații trebuie monitorizate pentru a nu se ajunge la conflicte între cetățeni și reprezentanții instituțiilor statului, a declarat astăzi, ministrul Radu Stroe, în cadrul unei şedinţe la MAI. 

„Problema mitingurilor nu ține de o situație de urgență, însă trebuie să monitorizăm toate mitingurile autorizate, traseele parcurse de protestatari, astfel încât să diminuăm imaginea negativă că nu am aplicat legea. Vom încerca să nu se ajungă la conflicte între cetățeni și reprezentanții instituțiilor statului. A trecut prea mult timp de când protestele continuă și în București și în țară și manifestațiile trebuie să respecte legea, de voie și de nevoie”, a afirmat Stroe, la videoconferința cu prefecții, potrivit Agerpres.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s