Ponta îi amețește pe pensionari: Ba crește pensia, ba nu mai crește


Premierul Victor Ponta a anunțat, luni seară, că toate pensiile vor creşte în 2014, după ce cu câteva ore mai devreme transmitea, în contextul rectificării bugetare, că nu toate salariile şi pensiile vor fi majorate cu același procent – 3,75%, ci ţintit către persoanele cu venituri mici şi anumite categorii speciale.

Ponta îi amețește pe pensionari: Ba crește pensia, ba nu mai crește

Prim-ministrul a recunoscut, la România Tv, că anterior s-a exprimat greşit.

„A fost o eroare a mea. Eu mă refeream la salarii şi am spus din greşeală şi de pensii. Apoi am vorbit cu doamna Câmpeanu, care mi-a spus că există o decizie a CCR din 2010 potrivit căreia pensiile nu pot fi indexate decât cu acelaşi procentaj, deoarece au la bază principiul contributivităţii”, a spus Victor Ponta.

„Nu cresc toate pensiile”

„Rectificarea bugetară este miercuri, iar foarte probabil săptămâna viitoare cred că avem deja o primă formă a proiectului de buget, în aşa fel încât să-l trimitem Parlamentului la timp. Avem un spaţiu de creştere atât a pensiilor, cât şi a salariilor, important este să vedem exact în ce fel folosim acest spaţiu fiscal.

Din punctul meu de vedere – şi este şi cel al ministrului de Finanţe – nu mărim toate salariile şi pensiile cu trei virgulă ceva la sută, ci încercăm să ne adresăm celor cu venituri mici şi unor categorii speciale, fie că vorbim de medici rezidenţi sau de profesori debutanţi, pentru că, altfel, cei care au deja salarii şi pensii mari nu o să simtă foarte mult cei 3,75%, dar dacă mergem ţintit pe anumite categorii, creşterea va fi mai semnificativă”, declara Victor Ponta în timpul zilei de luni, citat de Agerpres.

Pe 16 octombrie, premierul anunţa în şedinţa de guvern că pensiile vor creşte anul viitor cu 3,75%.

preluare dcnews

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s