Republica Sovietică Socialistă România


Românii aflaseră, încă din 17 noiembrie 1917, despre iminenta lovitură de stat a bolşevicilor. Se iau măsuri speciale pentru apărarea Regelui şi a Reginei. În paralel, se petrec fapte deosebit de grave la Socola, aproape de Iaşi, într-o tabără cu 3.000 de muncitori ruşi de la căile ferate. Trenurile de la Odessa ajung în acest loc, aducând şi pe comisarul Roşal, cu trupa lui. Are loc o încercare, eşuată, de arestare a generalului Şcerbacev. Generalul rus cere guvernului Brătianu să spargă fără întârziere „clubul bolşevic de la Socola”. Se pregăteşte acţiunea contra Regelui României. Bolşevicii instalează tunuri pe dealul Aroneanu, îndreptate spre Iaşi. Două batalioane cu bolşevici pleacă din Odessa, în sprijinul „tovarăşilor” lor din Socola. Situaţia era deosebit de gravă, pentru că dacă românii deschideau focul împotriva celor din tabăra de la Socola, era ca şi cum România începea ostilităţile împotriva Rusiei. Iar ruşii erau, teoretic, aliaţii noştri.

 

Cu toate aceste riscuri, premierul Brătianu decide atacarea bolşevicilor din Socola, astfel că la jumătatea lunii decembrie 1917 pericolul loviturii de stat este înlăturat. Dar viaţa regelui Ferdinand este în continuare în pericol. La reşedinţa sa e dezamorsată o bombă. În acelaşi timp, românii împrăştiaţi pe întreg teritoriul Rusiei sunt intoxicaţi de bolşevici cu informaţii de genul – trupele ruse au „eliberat” Iaşiul, iar cei doi „criminali”, Ferdinand şi Brătianu, au fost arestaţi. Puterea bolşevică rupe relaţiile diplomatice cu România la 26 ianuarie 1918. Un diplomat sârb din perioada interbelică – Spalajkovic – specializat în problema relaţiilor dintre România şi Rusia, citat de Ion Constantin în cartea „România, marile puteri şi problema Basarabiei”, apărută în 1995, arăta că „atitudinea violentă a guvernului sovietic era subordonată planului de revoluţie în România şi intrarea sa, împreună cu Basarabia – ca un tot unitar – în componenţa Republicii Federative Ruse”. Ce şanse mai avea România, în aceste condiţii, să-şi recupereze tezaurul? La întrebarea asta a răspuns Sovietul Comisarilor Poporului, prin decizia din 26 ianuarie 1918 – „tezaurul României, aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română. Puterea sovietică îşi asumă răspunderea de a păstra acest tezaur, pe care îl va preda în mâinile poporului român”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s