Regina Maria a României


29 Regina-Maria

„Ţării mele şi Poporului meu, când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului. Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate, m-am străduit să devin o bună Românca. (…) Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. (…) Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.”

– scria Regina Maria în testamentul ei.

Alteţa sa principesa Maria, născută Marie Alexandra Victoria, s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în Marea Britanie, fiind fiica principelui Alfred al Marii Britanii, principe de Saxa-Cobur-Gotha şi duce de Edinburg, şi a ducesei Maria Alexandrovna a Rusiei. De asemenea, era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii.

Regina Maria s-a logodit la 16 ani cu prinţul Ferdinand de Hohenzollern, moştenitor al tronului României, iar căsătoria a avut loc la 29 decembrie 1892.

La scurt timp după venirea în România, calităţile sale o transformă într-o figură publică bine-cunoscută şi iubită. A fost supranumită de popor „Mama Regină”, „Mama răniţilor”, „Regina soldat”, datorită acţiunilor sale din perioada Primului Război Mondial, când a ajutat soldaţii aflaţi în spitalele de pe front. De asemenea şi-a legat numele de viaţa culturală şi artistică din România acelor ani.

Maria a devenit regină în 1914, după care a început o serie de turnee internaţionale prin care promova interesele României, cel mai cunoscut fiind cel din Statele Unite ale Americii, din 1926. Deşi rolul femeilor în politică, în acea perioadă, era cel puţin redus (ca să folosim un eufemism), Regina Maria a fost sfătuitorul cel mai apropiat al Regelui Ferdinand, până la decesul acestuia în 1927. În momentul în care fiul său Carol a moştenit tronul, acesta a izolat-o complet de viaţa publică.

Regina Maria fost mama a şase copii: principele Carol, principesele Elisabeta şi Marioara, principele Nicolae, principesa Ileana şi principele Mircea.

Regina Maria a fost legată sufleteşte de două locuri: Balcic şi Bran, locuri cărora le-a imprimat o amprentă ce se poate vedea şi astăzi. „Balcicul şi Branul sunt casele mele de vis, inima mea”, spunea Regina Maria.

Se spune că Balcicul l-a descoperit cu ajutorul lui Alexandru Satmari, care a insistat ca Regina să meargă în acea zonă în 1924. Un an mai târziu avea să înceapă construcţia domeniului de la Balcic. An de an domeniul a fost înfrumuseţat cu construcţii şi celebrele grădini. Datorită Reginei, în acea perioadă Balcicul va cunoaşte un avânt urbanistic. Primăria împroprietăreşte artiştii care veneau vara şi pictau aici, iar aceştia încep a-şi construi case.

Regina era iubită în Balcic. I se spunea Sultana, vila sa aduce cu construcţiile musulmane, având un turn precum un minaret. Obişnuia să se plimbe prin oraş şi să împartă bani familiilor nevoiaşe.

Ușor-ușor, poate şi din cauza izolării la care o supusese Carol, Balcicul devine locul său de refugiu. De aceea, în 1933 când îşi întocmeşte testamentul, Regina Maria cere ca după moartea sa inima să îi fie depusă în micuţa capelă pe care o construise pe malul mării: Stella Maris, iar corpul să îi fie îngropat la Curtea de Argeş, alături de ceilalţi membri ai Familiei Regale.

Trei ani mai târziu după compunerea testamentului, în 1936, Regina se îmbolnăveşte. Moare la Sinaia, la 18 iulie 1938, în vârstă de 62 de ani.

 După ce Bulgaria redobândește Cadrilaterul, în 1940, inima Reginei Maria a fost luată din Balcic şi dusă în Bran, celălalt loc la care Regina ţinuse foarte mult. Inima se află într-o casetă de argint, aflată la rândul ei într-o casetă de aur încrustată cu pietre preţioase. De aducerea inimii reginei la Bran s-a ocupat prinţesa Ileana, moştenitoarea castelului Bran. Nici aici nu s-a putut însă odihni. În 1968, regimul comunist trece casetele şi inima în patrimoniul aşa-zisului tezaur al României, iar acum se află în clădirea Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti. Corpul Reginei se află înmormântat în biserica Mănăstirii Curtea de Argeş, alături de soţul său, Regele Ferdinand. În prezent, Ministerul Culturii din România spune că inima rămâne la muzeu. Regele Mihai a revendicat inima în 2006 şi a cerut ca ea să fie adusă înapoi la Bran şi îngropată în firida amenajată în Măgura Branului, deoarece Balcicul nu mai este teritoriu românesc. Ministerul nu o înapoiază, spunând că aşteaptă clarificarea situaţiei juridice a Castelului Bran, care a fost retrocedat, în 2007, moştenitorilor prinţesei Ileana.

În 2008, Romfilatelia a introdus în circulaţie o emisiune comemorativă de mărci poştale dedicată împlinirii a 70 de ani de la decesul Reginei Maria. Emisiunea este formată din două mărci poştale cu valoare nominală de 1 leu şi 3 lei, machetate în coli de 16 timbre plus 4 vignete, minicoli de 8 timbre plus o vignietă şi un bloc coliță dantelată de 2 timbre.

La începutul celor trei volume autobiografice (pe care vi le recomandăm cu căldură să le citiți), Regina Maria a folosit ca motto un citat din Nietzsche: „Caracterul este destin”.

Regina Maria a fost o persoană fascinantă, cu un stil propriu de viaţă, stil pe care l-a imprimat şi domeniului de la Balcic. A colecţionat şi a creat lucrări artistice, şi şi-a decorat interioarele şi exterioarele clădirilor în care a locuit, fiind unul dintre promotorii curentului Art Nouveau. A militat pentru interesele României în plan extern, fiind un adevărat ambasador al ţării. De exemplu, în perioada Conferinţei de Pace de la Paris, după Primul război Mondial, a avut întrevederi cu conducătorii Antantei, militând pentru recunoaşterea internaţională a României Mari. După încoronarea de la Alba Iulia, în 1922, a efectuat vizite externe în care a făcut cunoscută cultura poporului român.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s