Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen


Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927Sinaia), numit şi Ferdinand I Întregitorul, rege al României, membru şi preşedinte de onoare alAcademiei Române din 16 martie 1890. În timpul domniei sale s-a înfăptuit Marea Unire din1918, s-au pus bazele consolidării statului naţional unitar român şi s-au adoptat măsuri fundamentale pentru dezvoltarea ţării noastre: votul universal, reforma agrară, Constituţia din 1923. Activitatea sa a fost puternic influenţată de Ion I. C. Brătianu, preşedinte PNL, dar regele îl considera pe acesta „zodia bună a României”, având deplină încredere în deciziile sale politice. La 15 octombrie 1922, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba-Iulia, regele Ferdinand I şi regina Maria au fost încoronaţi ca suverani ai României Mari, act ce simboliza unirea tuturor românilor „de la Nistru până la Tisa” sub acelaşi sceptru.

Pe tot parcursul domniei sale, regele Ferdinand I a fost un monarh constituţional. În 1914, când Ferdinand a urcat pe tron, România avea 7,7 milioane locuitori şi 137.000 km pătraţi; în 1927, la moartea sa, ţara număra 17,1 milioane locuitori şi avea 295.049 km pătraţi. Dintr-o ţară mică, România ajunsese un stat cu mărime medie în Europa (locul 8 după numărul de locuitori şi locul 10 după suprafaţă). În cei 13 ani de domnie, România a cunoscut mari progrese pe toate planurile – cultural, politic, economic, un dinamism cu adevărat remarcabil, care demonstra în mod grăitor vocaţia constructivă şi inteligenţa poporului român, cu care regele Ferdinand s-a identificat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s