A slujit vreun guvern postdecembrist interesele țării? Categoric, NU!


Victor, ce vrei tu să faci pentru România?”, l-a întrebat Biden. „Păi, mai întîi cianurez şi cutremur România, apoi o fracturez hidraulic! Doar e moştenire de la tata! Recunosc Kosovo, puteţi da startul dezmembrării teritoriale a României! Ce mare lucru, dacă mie îmi merge bine! Poporul cu cianura şi cutremurele, iar noi, cu mălaiul”. Dintr-o dată, Biden rînjeşte publicitar şi îşi aşează pistolul la brăcinar, convins că de acum încolo americanii vor avea acces sigur şi nelimitat la resursele subsolului românesc. Să ne aşteptăm cumva, peste cîţiva ani, la bombardamente din cauza promisiunilor celor care vor regiuni  independente? Avem fosta Iugoslavie mărturie în acest sens. Ba la masa chinezilor, ba la a germanilor, ba la cea a ruşilor sau a francezilor, călătoriile astea ale aleşilor pe bani de la buget sînt ca nişte preumblări prin iarmaroace, adică, praf în ochii românilor. Pînă să plece la întîlnirea cu vicele Statelor Unite, un om „cu” treabă, de altfel, din moment ce stă la discuţii cu toată lumea, probabil, premierul baschetbalist a băut în fiecare dimineaţă, ca să prindă curaj, cîte o cană cu apă neagră care ia foc, adusă dintr-o fîntînă aflată în zona Pungeşti. Altfel nu-mi explic de ce i s-au aprins aşa de uşor lămpile învoielii. Dacă tot a spus da lui Chevron, îl poftesc să se mute în zona Pungeşti, lîngă o sondă, şi să consume numai apă de acolo. Dacă nu-i surîde ideea mutatului, apa cu petrol se poate îmbutelia şi trimite special pentru el la Bucureşti. Transportul e gratuit.

Nu mă împac deloc cu paradisul economic al Ţării, îmbîcsit de ciocli şi de corporaţii ahtiate după profit rapid, de moluri şi nu de fabrici. Atunci cum să nu mai adăugăm pe harta lor încă un mol care să distribuie, ca bonus, apă cu petrol aleşilor din Parlament, care şi-au pus apostila pe exploatarea gazelor de şist? Nu de alta, dar tot au vrut farmacie cu medicamente la preţ redus pentru ei. Şi aşa, au dărîmat ilegal 86 de clădiri şi monumente istorice de patrimoniu din Bucureşti, şi-au construit cuiburi de viespi şi stupării pentru ingineriile financiare. Alt paradis fiscal unde mişună o droaie de profitori este sistemul asigurărilor. După cutremurele care au zguduit zona Galaţi, companiile scumpesc tarifele cu 20 la sută. HAARP, războiul psihotronic, exploatarea petrolului şi gazelor, iată cum s-au străduit mititeii de guvernanţi să ridice România în rîndul ţărilor cu risc seismic ridicat! La furat căciula românului, nu-i întrece nici tatăl lui Belzebut. Altă dovadă în plus sînt capetele căzute în „dosarul Hidroelectrica”. Doi complici arestaţi preventiv. Şi ce dacă? Nu vor face purici după gratii.

Cum să nu mă bucur la cît de supărată sînt pe haiducia asta de stat! Cureua românului se mai strînge cu cîteva găuri. Premierului i-a venit o idee deşteaptă prin care să astupe găurile din buget: le-a transmis liberalilor, că încasările la buget nu sînt cele prognozate şi le-a propus unificarea cotei unice şi a TVA la 22 la sută, măsura urmînd a fi aplicată începînd din 2014, adică peste două luni. În loc să ia măsuri economice vitale, adică, investiţii în domeniul producţiei de bunuri, locuri de muncă, taxe mici, să închidă robinetele prin care rechinii trag cu regularitate statul în piept şi să reducă salariile nesimţite ale directorilor de companii sau pensiile cu aceeaşi formă, s-a gîndit tot la o suprataxare a populaţiei, aflată deja la pămînt. Dar de ăia cum să se atingă? Nu de la ei vin banii la partid? Pe cei mulţi şi săraci aleşii îi jumulesc cu fiecare mandat, apoi la alegerile următoare trec corigenţele cu făină, ulei, fulare, umbrele, brichete, lopeţi, găleţi, mici şi polca pe furate. Uite-aşa, statul de drept a devenit un stat de… drepţi în faţa cotropitorilor!, iar românii, pînă la ultimul, de folos acestora, pentru că, tot, pînă la ultimul, conducătorii Ţării sînt excelenţi executanţi, adică, slugoi perfecţi, perfizi, fricoşi să nu-şi piardă funcţia şi mai ales profitul personal. A slujit vreunul interesele României? Categoric, nu!

Încă un exemplu edificator: în favoarea importurilor, Statul a pus pe butuci afacerile cu cînepă (autohtonă, nu canabis), cîndva o mină de aur pentru România. Din moment ce figurează pe lista plantelor narcotice, fermierii nu se mai încumetă să cultive cînepă, din teamă că, oricînd, pot fi ridicaţi de trupele speciale. Asta pentru că nu se vrea o diferenţă clară între cînepa textilă şi cea indiană. Legislaţia severă în acest sens a trecut cînepa pe lista plantelor narcotice, ducînd la dispariţia, aproape în totalitate, a culturilor din România.

În urmă cu 20 de ani, în topul cultivatorilor de cînepă, România era pe locul trei în lume. Astăzi, fabrica din Salonta, care produce ulei, seminţe decorticate şi pudră de cînepă, are utilajele necesare ca să proceseze recolta de cînepă de pe 1000 de hectare, dar este nevoită să o importe din China şi Franţa. În România, doar 23 de hectare mai sunt cultivate. Specialiştii afirmă că uleiul de cînepă, bogat în aminoacizi „Omega 3” şi „Omega 6”, rivalizează cu uleiul de somon, şi este util în tratamentul cancerului. Iar un kilogram de tulpini de cînepă are valoarea energetică a unui kilogram de motorină.

Iată că Ţara noastră, pînă la lovitura de stat, liberă şi suverană, trăieşte o „minunată” epocă modernă fanariotă, doar cu diferenţa că sultanul e metamorfozat. La nivel de Uniune Europeană sînt  înregistraţi  17,9 milioane de şomeri, iar la Bruxelles se pregăteşte de urgenţă o întîlnire la nivel înalt, dedicată îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă pentru animalele de companie. Bunăstarea pisicilor şi a cîinilor, nu a oamenilor, este printre priorităţile U.E. Dacă tot s-a ivit prilejul, le dăm maidanezii noştri, tot ne prisosesc. Scăpă şi ei cu viaţă, iar noi, de păcatul eutanasierii. Iubesc animalele, însă preocuparea oficialilor europeni, care au făcut din chestiune o problemă continentală, e de-a dreptul o nebunie, cînd săracii Europei trăiesc în canale sau sub cerul liber!

autor: Maria Diana Popescu

sursa: Ziarul Naţiunea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s