Minciuna sau realitate.


Blogosfera din Italia a pus în circulație o știre potrivit căreia, din luna mai 2014,  copiilor li se va introduce obligatoriu un microcip, imediat după naștere. Zvonul a declanșat o adevărată furtună pe Internet, dar nu a fost preluat de presa serioasă din Peninsulă.

 Europarlamentarul Renate Weber a declarat pentru DCNews că acest zvon nu are nicio bază reală. ”A fost discutată, în instituțiile comunitare, ideea de a introduce în pașapoartele biometrice ale părinților unele date ale copiilor, acum câțiva ani, dar nu a trecut de acest stadiu.Microcip obligatoriu pentru nou-născuți, din 2014 În acest moment, nu există nicio propunere în acest sens. Un eventual proiectul nu are șanse de adoptare, este o aiureală, din start”, a declarat Renate Weber.

Cel mai cunoscut site care a difuzat informația esteCorriere del Mattino. Măsura de microcipare a nou născuților ar viza obiective de protecție și de sănătate. Astfel, ar preveni răpirile și ar permite, în cazul unui accident, aflarea rapidă a dosarului medical (afecțiuni, grupă de sânge, părinți etc.). Apărătorii drepturilor omului consideră metoda o formă de control, prin care guvernele doresc să monitorizeze toată populația. Grupările religioase s-au opus și pașapoartelor biometrice, fiind de așteptat ca ideea microcipării oamenilor să genereze proteste și mișcări de nesupunere civilă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s