Asta vreti????? De la 1 ianuarie, 13 fabrici de lapte au fost închise


România a încheiat la 1 ianuarie  perioada de tranziție privind îmbunătăţirea calităţii laptelui crud, acesta putând fi  comercializat doar în anumite condiții. Măsura impusă de normele UE a dus la închiderea, începând cu 1 ianuarie, a 13 fabrici de procesare a laptelui. 

Producătorii care deţin exploataţii mici (gospodării ale populaţiei) sau ferme de vaci producătoare de lapte pot livra laptele crud către centrele de colectare a laptelui sau direct către unităţile de procesare lapte, informează Autoritatea naţională Sanitar Veterinară (ANSVSA). De asemenea, pot comercializa laptele crud direct către consumatorul final, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.Toate acestea în contextul în care, de la 1 ianuarie 2014, s-a finalizati perioada de tranziţie acordată României, pentru îmbunătăţirea calităţii laptelui crud

 Care sunt criteriile pe care trebuie să le îndeplinească laptele 

Pentru a putea comercializa lapte crud direct consumatorului final, laptele fermierilor trebuie să îndeplinească criteriile de calitate cu privire la numărul total de germeni (max. 100.000/ml) şi de celule somatice (400.000/ml) prevăzute de legislaţie. Totodată, laptele crud destinat vânzării directe către consumatorul final, sau prelucrării în brânzeturi trebuie să provină numai de la animale sănătoase, care nu suferă de boli ce pot fi transmise la om prin intermediul laptelui.

Cum sun afectați producătorii de lapte

 Producătorii care vând lapte crud direct către consumatorul final în pieţe trebuie să deţină fişe de sănătate, care să ateste starea de sănătate a animalelor de la care a fost obţinut laptele, completate de către medicii veterinari din localităţile de origine şi un buletin de analiză care să ateste conformitatea produsului, cu cerinţele legislaţiei.Nu în ultimul rând, comercializarea laptelui şi a brânzeturilor de către producătorii agricoli, în pieţele agroalimentare şi în târguri, se poate realiza numai în baza documentelor de înregistrare sanitară veterinară, eliberate de către DSVSA judeţene.

 Finalizarea perioadei de tranziţie pentru îmbunătăţirea calităţii laptelui crud materie primă i-a afectat serios şi pe unii procesatori, care nu mai au voie să proceseze lapte neconform. 13 unităţi de procesare lapte au fost închise, pentru că nu au îndeplinit condiţiile necesare, potrivit ANSVSA. În prezent, în România există 168 de unităţi de procesare lapte autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare.

 Laptele neconform trece în brânza maturată

 Potrivit ANSVSA, în situaţia în care se va depista lapte neconform, unităţile de procesare lapte au posibilitatea să proceseze laptele neconform în brânzeturi cu perioadă de maturare de cel puţin 60 zile, în conformitate cu legislaţia europeană. (Sursa: economica.net)

preluare dcnews

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s