Saracirea romanului continua, Isărescu: Leul ar trebui să se deprecieze


Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că moneda naţională ar trebui să se deprecieze după reducerea dobânzii şi a rezervelor minime obligatorii la lei, acesta precizând că se teme că un astfel de scenariu s-ar putea să nu aibă loc, deşi deprecierea din ultima perioada a fost de numai 1%.

Mugur Isărescu: Leul ar trebui să se deprecieze“În mod normal ar trebui să se ducă (rezervele minime obligatorii în lei eliberate -n.r.) spre deprecierea monedei, dar eu mă tem că nu o să se întâmple. Şi utilizarea excesivă a cuvântului depreciere, trebuie interpretată puţin. De la 4,45 lei/euro, nivelul cu care se obişnuise publicul, ca dorit, preferat la televizor, la 4,5 este în jur de 1%. Păi şi până în timpul etalonului aurului o astfel de mişcare era normală (. ..) Nu mai avem acest sistem şi este normal ca volatilităţiile să fie mult mai mari”, a spus Isărescu la conferinţa de prezentare a primelor decizii de politică monetară din 2014.

“Oricum, fără să semnifice niciun nivel de intervenţie sau de altă natură, între 4,40-4,5 sunt 2%, cu mult sub 5% zona de echilibru, pe care o reconfirm acum. Într-un cuvânt, să lăsăm cursul să-şi facă datoria, pentru că el are un rol economic”, a completat Isărescu la conferinţa de miercuri.

Potrivit guvernatorului BNR, prin reducerea ratelor rezervelor minime obligatorii vor fi eliberate către bănci circa 500 de milioane de euro şi 4 miliarde de lei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s