Revoltă împotriva sărăciei şi şomajului în Bosnia-Herţegovina: „Ei ne fură de 25 de ani şi ne distrug viitorul. Vrem să plece”


O manifestaţie împotriva sărăciei şi şomajului s-a transformat în revoltă, vineri, la Tuzla, în nord-estul Bosniei-Herţegoovina, şi la Sarajevo, capitala acestei ţări, unde protestatari au devastat sediul Guvernului cantonal.

Manifestaţiile de vineri din Bosnia-Herţegovina, desfăşurate a treia zi consecutiv, au fost de o amploare fără precedent în această fostă republică iugoslavă care, exact în urmă cu 30 de ani, găzduia Jocurile Olimpice de Iarnă.

Ele ilustrează exasperarea populaţiei faţă de o clasă politică împotmolită în certuri şi incapabilă să redreseze o economie devastată încă de la sfârşitul războiului intercomunitar, care a avut loc în perioada 1992-1995.

La Tuzla, o sută de tineri au pătruns într-o clădire a Guvernului local, unde au distrus mobilierul.

 

Aceste scene au avut loc sub ochii a peste 5.000 de manifestanţi, care îi aplaudau.

Un incendiu a izbucnit la primul etaj al clădirii, iar protestatarii aflaţi în interiorul acesteia i-au împiedicat pe pompieri să intervină pentru a stinge flăcările.

Poliţiştii, în număr de câteva sute, nu au intervenit şi s-au retras la o sută de metri pentru a proteja o altă clădire, care găzduieşte serviciile de urgenţă ale oraşului.

Incidentele s-au soldat cu opt persoane rănite. Un poliţist şi un manifestant, grav răniţi, au fost spitalizaţi.

– „Primăvara bosniacă”

Un lider al manifestanţilor, Aldin Siranovici, a cerut demisia Guvernului.

„Ei ne fură de 25 de ani şi ne distrug viitorul. Vrem să plece”, a declarat el în faţa mulţimii.

La Sarajevo, o mie de „protestatari au spart ferestre şi au incendiat gheretele gardienilor şi sediul” unei clădiri a administraţiei regionale, a anunţat postul naţional de televiziune.

La Zenica (centru), ciocniri au avut loc între aproximativ 3.000 de manifestanţi şi forţele de ordine, soldându-se cu cinci răniţi în rândul poliţiei, potrivit agenţiei oficiale FENA.

Manifestaţii urmează să aibă loc în aproximativ 20 de oraşe, între care Prijedor (nord), Mostar (sud), Banja Luka (nord) şi Bihac (nord-vest).

„Revolta cetăţenilor!”, a titrat pe prima pagină Dnevni Avaz, principalul cotidian local. „Primăvara bosniacă!”, a anunţat la rândul său cotidianul Oslobodjenje.

Afectată de o corupţie endemică, această ţară balcanică de 3,8 milioane de locuitori este una dintre cele mai sărace din Europa. Şomajul afectează 44% din populaţia activă, dar Banca Centrală apreciază totuşi numărul persoanelor fără loc de muncă la 27,5%, argumentând că mulţi oameni lucrează la negru.

Salariul mediu lunar este de 420 de euro, iar aproape un locuitor din cinci trăieşte în sărăcie, conform unor statistici oficiale.

„Tot mai mulţi oameni trăiesc în mizerie şi sărăcie, ei sunt înfometaţi. Poporul şi-a piedut speranţa şi nu mai crede în ameliorarea situaţiei. Protestul este singura lor cale” de a fi ascultaţi, a comentat un analist local, Vehid Sehici.

„Poliţişti, voi sunteţi fraţii, prietenii şi vecinii noştri! Ar trebui să vă alăturaţi”, s-a adresat forţelor de ordine, la Tuzla, Nihad Karac, un manifestant.

„Mă aflu pe străzi de peste doi ani. Autorităţile sunt surde la apelurile noastre şi merită ceea ce li se întâmplă”, a declarat un alt manifestant, Mithad Kukuruzovici.

Şcolile şi universităţile din Tuzla au fost închise vineri, de teama unor noi manifestaţii violente.

Cu o zi înainte, în acest oraş, ciocniri violente între mii de manifestanţi şi forţele de ordine s-au soldat cu 130 de răniţi, majoritatea poliţişti. Opt protestatari au fost reţinuţi.

Presa locală a anunţat că au fost înregistrate numeroase furturi în marja manifestaţiilor.

Aproximativ 7.000 de persoane, potrivit presei locale, 2.000, potrivit poliţiei, au protestat la Tuzla, cândva cel mai important oraş industrial al Bosniei-Herţegovina. La manifestaţiile din Tuzla au participat şi salariaţi ai mai multor întreprinderi publice aflate în faliment care nu şi-au primit salariile de câteva luni.

preluare mediafax

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s