Cine fura in Romania (Republica) !!!!!


Oficiul European pentru Luptă Antifraudă al Uniunii Europene (OLAF) ar fi trimis către DIICOT și DNA dosarele privind implicarea a 70 de parlamentari români în infracțiuni de deturnare de fonduri europene, potrivit surselor enational.ro, care mai spun că Bruxellesul oferă cazurile spre instrumentare procurorilor români.

Giovanni Kessler 

ar fi susținut că a explodat numărul reclamațiilor primite la Bruxelles din partea unor agenți economici privați din România cu privire la deturnarea de fonduri europene, operațiuni ilegale în care ar fi implicați și mulți parlamentari români. Iar cum primele cercetări au confirmat plângerile făcute, cei de la OLAF au înaintat dosarele, cu tot cu informațiile și probele suplimentare deținute de ei, către procurori. Este vorba de mai multe rețele distincte de fraudare, în care se regăsesc și numele a 70 de parlamentari. Iar din totalul acestor dosare, trei sferturi sunt instrumentate de către DIICOT, în timp ce restul spețelor cu un nivel mai înalt de implicare politică au revenit DNA, mai scrie sursa citată.

Nelu Iordache, șeful Romstrade, se află în arest preventiv din 12 decembrie 2012, când Tribunalul București a dispus această măsură. Iordache este acuzat de procurori că a deturnat fonduri europene ce trebuiau folosite pentru construcția primului tronson din autostrada Nădlac-Arad. Suma deturnată se ridică la 31.519.960 de lei.

– See more at: http://www.dcnews.ro/olaf-va-da-pe-mana-dna-i-diicot-70-de-parlamentari-surse_439489.html#sthash.go16Antr.dpuf

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s