Postare valabila pentru toti cei care nu vor sa accepte adevarata istorie a Romaniei.


Data de 10 mai în istoria României

rege carol

În istoria României, data de 10 mai a marcat de trei ori etape importante în constituirea statului Român modern, cu un sistem democratic bazat pe libertate ca sursă a dezvoltării cultural-spirituale:

– 10 mai 1866 Carol I devine domnitor al României

– 10 mai 1877 Declarația de Independență a României

– 10 mai 1881 România s-a proclamat Regat, devenind astfel egală statelor europene civilizate.

Cum a devenit 10 Mai Sărbătoarea Națională a românilor. 

Ziua de 10 Mai a rămas întipărită în tradiția românilor ca Sărbătoare Națională odată cu venirea pe tronul României a lui Carol I, în 1866. Ziua Monarhiei a fost sărbătorită până în 1947, când regimul comunist a decis ca 23 August să devină Ziua Națională.

Venirea pe tronul României a unui principe străin era necesară, pentru ca unirea celor două principate să poată fi recunoscută. Pentru depăşirea acestor momente de nesiguranţă politică şi urmând exemplul grecesc, românii au propus aducerea unui principe străin. Propunerea i-a fost făcută prinţului de Flandra, acesta refuzând oferta. După mai multe discuţii, s-a hotărât aducerea în ţară a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, un tânăr de 27 de ani. Hotărârea fiind luată, deşi nu primise binecuvântarea familiei cu toată inima, Carol a plecat incognito, străbătând Austria cu teamă, deoarece aceasta era într-un conflict cu Prusia sa natală. Prințul a călătorit cu trenul, la clasa a doua, sub numele de Carol Hettingen, până la Buziaş, de unde a luat vaporul.

Prima imagine a noii capitale: porcii din curtea hotelului de pe Calea Victoriei

 Până la Bucureşti a călătorit într-o căruţă a poştei, unde „opt cai erau înhămaţi la ea şi doi vizitii, amândoi călări, îi îndemnau mereu la tot mai mare goană, scoţând chiote şi strigăte…”, cum scria Mite Kremnitz în „Regele Carol al României”. În timpul acestei călătorii şi-a dat seama că va trebui să aducă schimbări în ţară, situaţia nefiind deloc roz. De pildă, prima imagine pe care și-o amintește din Capitală, este a unei șatre care trăsese în spatele hotelului în care era cazat, printre porcii ”evadați” din curtea unei gospodării din preajmă. Hotelul era situat pe… Podul Mogoșoaiei, actuala Cale a Victoriei. Femeile din lumea bună nu puteau traversa străzile din centru, din cauza noroaielor, circulând doar cu trăsura. Toate acestea se vor schimba sub domnia lui Carol, până la începutul noului secol Bucureștiul fiind numit micul Paris, iar România, Belgia Orientului.

 Moțiunea ”Independenței”, promulgată pe 10 Mai

 La 10 mai 1866, Carol I intră în Bucureşti. Acest moment a reprezentat naşterea Dinastiei şi începutul unei perioade de profunde schimbări în societatea românească. România avea încă, la acea vreme, statut de ţară aflată sub suzeranitatea turcă. Carol I, aflat în faţa Parlamentului, jura că va fi credincios legilor ţării, că va păzi religia românilor, integritatea teritoriului lor.

 La 10 mai 1877, după ce cu o zi înainte Parlamentul României vota moţiunea care declara „Independenţa absolută a României”, Carol I proclama solemn Independenţa absolută a României, fapt ce a dus la acoperirea de glorie la Plevna, Griviţa şi Smârdan.

În data de 14 martie/26 martie 1881 camerele reunite ale Parlamentului au votat transformarea țării din principat în Regatul României. Pentru a marca evenimentul, ziua națională sărbătorită pe 10 mai 1881 a fost una din cele mai spectaculoase serbări din istoria României

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s