Potrivit cercetărilor 68,3% din respondenţi ar spune “DA” monarhiei, în cazul unui referendum


SONDAJ Aproape jumătate dintre români ar vota împotriva monarhiei

Popularitatea Casei Regale, în creştere   Aproape 80,02% din români au o părere bună şi foarte bună despre Casa Regală a României. Pe acelaşi indicator, în iulie 2013 erau consemnate aprecieri bune şi foarte bune din partea a 78% din populaţie.  “Cota de popularitate a Casei Regale este mare. Interesant e că pare a fi crescut uşor, în condiţiile în care, spre deosebire de anul trecut, suntem în an electoral, deci agenda publică nu acordă o atenţie deosebită subiectelor legate de monarhie. Aceasta, cu atât mai mult cu cât anul trecut s-a vorbit mult despre acest subiect, mai ales în contextul unor evenimente pozitive care au vizat principalele case regale europene”

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Potrivit cercetărilor 68,3% din respondenţi ar spune “DA” monarhiei, în cazul unui referendum&8221;

  1. Sunt sustinatoarea MONARHIEI !!!!
    Ne trebuie politiceni onesti si un presedinte determinat ,care sa faca posibila aceasta mare schimbare ,mult dorita !!!….
    TRAIASCA CASA REGALA A ROMANIEI SI MOSTENITORII EI !!!

  2. Woah! I’m really loving the templatetheme of this website. It’s simple, yet effective. A lot of times it’s hard to get that perfect balance between usability and visual appeal. I must say you have done a great job with this. In addition, the blog loads super quick for me on Firefox. Excellent Blog! bdbdbkedekek

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s