Cum arăta economia țării în perioada monarhiei. trebuie sa cititi aceasta postare ca sa intelegeti ce inseamna monarhia.


Domina lui Carol I este cea a modernizării, facerea țării, care este devastată de război și trebuie apoi să se refacă începând cu domnia lui Ferdinand, mai apoi a lui Mihai sub regenta și Carol al II-lea. 1940 marchează momentul desfacerii, pierderi teritoriale, implicarea în război

România cunoscuse în scurta domnie a lui Alexandru Ioan Cuza câteva reforme, secularizarea averilor mănăstirești, o reforma agrară și una a administrației, dar Carol venea totuși într-o țară care nu făcuse un pas întreg de ieșire din stadiul medieval de organizare. Noul domn vine într-o capitală București care arăta ca un târg de provincie îndepărată. Nici măcar nu exista un palat în care să se instaleze. Dar spiritul de organizare germanică a noului domn, plus longevitatea șederii pe tron au rezultat în modernizarea accelerată a țării. Cu abilitate, a reușit să alterneze guvernele liberale și conservatoare, astfel încât nicio tabără să nu câștige prea multă putere și să aibă posibilitatea de a submina autoritatea monarhului.

La doi ani de la venirea în țara se produce o reformă uriașă pentru o țară, cea monetară, prin introducerea în circulație a leului. Deși nu era o țara independentă, România reușea sa-și impună o monedă proprie. În prima perioadă s-a emis numai moneda metalică, dar ulterior, odată cu înființarea B.N.R, în 1880 se trece și la emisiune de bancnote. Acela este momentul care practic marchează începutul unui centru național al creditului. Cu ajutorul Băncii Naționale, dar și cu capital privat, numai până la 1900 au fost create 24 de bănci, iar până în 1914 au mai apărut alte 210 banci.

România era o țară agrară

80% din populație era ocupată în agricultură. Mai mult de 60 % dintre țărani dețineau suprafețe de teren agricol mai mici de 5 hectare și mai puțin de 5 vite, în timp ce pentru întreținerea unei familii erau necesare între 5 și 10 hectare de pământ arabil. În această perioadă tulbure, pentru a da o mână de ajutor agriculturii au apărut așa numitele „bănci populare”. Acestea au avut succes și s-au dezvoltat rapid pentru că, în general, erau conduse de localnici care cunoșteau condițiile economice locale și pe cei care solicitau împrumuturile.

Cea mai mare parte din producția agricolă provenea de la marii proprietari de terenuri și era direcționată către export. În primii 40 de ani de domnie a lui Carol I, producția agricola a țării crește de șase ori.

Cu agricultura ca bază a început dezvoltarea industriei. S-a dezvoltat puternic extracția și rafinarea petrolului. Fabricile din domeniul textil, forestier și alimentar s-au dublat ca număr. Totuși, influența capitalului străin în industrie, ce a dus la concentrarea ei în anumite zone, a lăsat regiuni întregi ale României în urmă cu dezvoltarea industrială.

Capitalul străin a avut un rol crucial în dezvoltarea industriei. Germanii controlau 35 % din industrie, urmați de britanici, cu 25 %, olandezi cu 13%, francezi cu 10 % și americani cu 5.5 %. Capitalul românesc reprezenta doar 5.5 %. Între 1903 și 1914 au fost înființate multe dintre principalele trusturi ce aveau să domine industria petrolieră românească până la cel de-al Doilea Război Mondial.

Intrarea în război

Cu o populație predominant rurală, în afara țintei de consum, România s-a format ca o țara exportatoare și cu finanțe solide. Leul era puternic și convertibil. Eram moneda acceptată la plată în toate capitalele europene. Însa avea să vină marele razboi, cu bune, dar și cu rele.

Războiul însemană efort uriaș pentru oameni și economie, iar costurile sale pot ruina un stat. Intrarea în conflagrația mondială în 1916 a însemat exact acest lucru. Statul român s-a îndatorat puternic prin obligațiuni, pentru a susține efortul de război. De cealaltă parte sunt distrugerile. Pagubele au fost estimate la acea vreme la 72 de miliarde de lei aur, o sumă uriașă în condițiile în care produsul intern brut al vechiului regat dinainte de război era de circa 4,5 miliarde de lei. Așadar, România își tripla teritoriul, implicit populația, dar era secătuită. Ţara realiza în 1919 sub un sfert din producţia din 1913. România a ajuns să importe cereale pentru hrana populaţiei, pentru că exista un deficit de forță de muncă la sate după pierderile uriașe de oameni pe front. Era timpul refacerii.

În momentul unirii, cea mai mare contribuție, ca întreprinderi și capital investit, au adus Transilvania și Vechiul Regat, în vreme ce aporturile Banatului, Bucovinei și Basarabiei erau mult mai reduse. Discrepanțele dintre provinciile istorice s-au păstrat și chiar acutizat în anii de după război.

Reforma agrară din 1921 a fost cea mai mare din istoria României şi cea mai radicală din Europa Orientală. Prin această reformă, promisă de Regele Ferdinand încă din timpul războiului, 60% din marile proprietăți au fost împărțite țăranilor. Însă pentru economia țării nu a fost cea mai bună măsură. Marile proprietăți erau orientate către export, însă în urma fărâmițării trenurilor s-a ajuns la agricultura de subzistență.

Apar marile întreprinderi metalurgice

Revirimentul economic a venit însă din 1922. Liberalii au gândit reconstrucţia României prin forţe proprii – Prin noi înşine, spuneau ei – şi au pornit un program de industrializare. Acum iau naştere mari întreprinderi metalurgice precum Fabrica de sârmă de la Câmpia Turzii, Uzinele Titan, Malaxa sau IAR Braşov.

În anii ’20, numărul întreprinderilor a crescut exponenţial. Dacă în 1918, la încheierea războiului, existau doar 86.000 de întreprinderi, numărul acestora s-a triplat până în 1930.

Odată cu industria, sectorul bancar ia avânt. Banca Naţională a avut un rol esenţial în revenirea după război. S-a ocupat de restabilirea convertibilităţii leului, unificarea monetară şi de extinderea reţelei sale de sucursale la nivelul întregii ţări.

Naționalizarea zăcămintelor

În 1924 apare Legea Minelor, prin care se făcea separarea dreptului de proprietate asupra subsolului de drepturile de proprietate a solului. Asta însemna naţionalizarea zăcăminelor și introducerea monopolului de stat. Legea a ultragiat marile trusturi de petrol, britanicii de la Royal Dutch Shell şi americanii de la Standard Oil. Investitorii străini se simţeau discriminaţi de lege, aşa că au trecut la ofensivă. Leul a fost atacat pe pieţele internaţionale. Fluctuaţiile monedei naţionale erau mari şi permanente, ceea ce a dus la o depreciere istorică.

Naționalizarea zăcămintelor

În 1924 apare Legea Minelor, prin care se făcea separarea dreptului de proprietate asupra subsolului de drepturile de proprietate a solului. Asta însemna naţionalizarea zăcăminelor și introducerea monopolului de stat. Legea a ultragiat marile trusturi de petrol, britanicii de la Royal Dutch Shell şi americanii de la Standard Oil. Investitorii străini se simţeau discriminaţi de lege, aşa că au trecut la ofensivă. Leul a fost atacat pe pieţele internaţionale. Fluctuaţiile monedei naţionale erau mari şi permanente, ceea ce a dus la o depreciere istorică.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s